Copiii, vaccinaţi împotriva COVID-19. Anthony Fauci spune când
Dimensiune font:
Anthony Fauci, cel mai cunoscut epidemiolog din SUA, a anunţat când vor fi vaccinaţi minorii sub 16 ani împotriva COVID-19.
Vaccinarea copiilor este un subiect fundamental în Statele Unite, deoarece ar fi o soluţie pentru milioane de părinţi ai căror copii urmează cursuri la distanţă.
Situaţiile sunt foarte diverse, în funcţie de state şi de natura şcolilor (publice, private, religioase) şi există tensiuni între autorităţi şi profesori cu privire la redeschiderea unităţilor de învăţământ.
Pentru moment, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson) nu poate fi administrat sub vârsta de 16 ani.
Dar dr. Fauci a declarat pentru NBC că unele companii au început deja studii pentru a reduce treptat această vârstă.
Având în vedere progresul acestor studii, imunologul a estimat că cei cu vârsta sub 12 ani vor fi vaccinaţi cel mai devreme la sfârşitul anului şi cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2022. Liceenii ar trebui să poată fi vaccinaţi încă din această toamnă, a adăugat renumitul imunolog, conform Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau