Rafila: Avem în jur de 1.000 de cazuri de COVID pe zi / E o aglomerare la nivelul unor spitale de boli infecțioase, se iau măsuri similare ca la gripă
Dimensiune font:
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sunt în jur de 1.000 de cazuri de COVID pe zi, în România, dar a subliniat că în urma estimărilor, în una sau două săptămâni numărul infectărilor va scădea, iar situaţia va intra în normal, relatează News.ro.
Rafila a precizat că fiecare unitate sanitară ia măsuri interne privind cazurile de Covid.
”În momentul de faţă, măsurile sunt cele care se iau în mod obişnuit atunci când discutăm despre o boală transmisibilă pe care respiratorie. Fiecare unitate sanitară ia măsuri interne, sunt abilitaţi de lege să ia măsuri interne pentru a limita transmiterea în spital, gruparea pacienţilor în funcţie de situaţie”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii este de părere că în una sau două săptămâni situaţia va reveni la normal,
”În jur de 1.000 de cazuri pe zi avem în momentul de faţă, dar nu discutăm decât de o anumită aglomerare la nivelul unor spitale de boli infecţioase, însă măsurile care se iau şi când e vorba de gripă, de exemplu, sunt similare şi pentru infecţia cu noul coronavirus. Probabil că vom mai avea una-două săptămâni de creştere şi ulterior situaţia va începe să intre în normal”, a precizat Rafila.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau