Sezonul de toamnă al bolilor respiratorii va fi resimțit ca mai rău. Amenințarea gripei

Dimensiune font:

| 24-06-2021 08:06

Următorul sezon de gripă va fi ieșit din comun. Chiar dacă, pe când coronavirusul devasta populații de pe tot globul, omorând 4 milioane de oameni, doctorii și oficialii din sistemele de sănătate au observat că altceva lipsea: aproape că nu exista gripă, scrie CNN.

Un singur copil a murit de gripă în acest an în SUA. În 2019-20 au fost 199 de decese din cauza gripei la copii și 144 în sezonul dinainte. Cazurile de gripă, numărate de obicei cu zecile de milioane, au fost doar câteva mii în SUA în acest an.

„Gripa n-a fost nicăieri, cu excepția unei activități rezonabile în vestul Africii”, spune dr. Richard Webby, specialist în gripă la St. Jude Childrenʼs Research Hospital din Memphis. „Nimeni n-a văzut-o.
Inclusiv în țările care au restricționat total. Inclusiv în țările care n-au restricționat deloc. Inclusiv în țările care au făcut o treabă bună cu controlul pandemiei. Inclusiv în țările care n-au făcut.”

Nu este foarte limpede de ce. Mulți experți cred că măsurile luate pentru controlul coronavirusului au prevenit și răspândirea gripei. Sau coronavirusul a surclasat cumva virusul gripal.

În orice caz, Webby și alți experți cred că pauza din activitatea gripei este doar temporară. Se tem că ea va reveni la toamnă cu răzbunare.

„Cel mai rău sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată”, a spus Webby. „Când se va întoarce, va fi un sezon ieșit din comun”, este de acord Aubree Gordon, epidemioloagă la School of Public Health de la University of Michigan.

Un motiv va fi comportamentul oamenilor. Sătui de stat în izolare, de purtat mască, de stat departe de alții, oamenii vor sărbători libertatea oferită de vaccinuri. S-ar putea să întreacă măsura.

Călătoriile se înmulțesc, restaurantele se umplu, iar școlile vor să redeschidă la toamnă cu elevi în clase.

Dar, în vreme ce oamenii dau buzna în vacanțe, baruri și reuniuni de familie care sunt mult mai ferite de coronavirus, ei nu au niciun fel de protecție împotriva gripei și altor virusuri respiratorii care se rî[pândesc la fel precum coronavirusul: prin aer, în stropi și suprafețe.


„Sunt sigură că eliminarea măsurilor de combatere a coronavirusului, revenirea copiilor la școli și reluarea călătoriilor, mai ales internaționale, vor oferi tuturor virusurilor respiratorii noi oportunități de răspândire”, a declarat pentru CNN Lynette Brammer, care conduce US Centers for Disease Control and Preventionʼs Domestic Influenza Surveillance Team.

Totuși este prudentă în preziceri: „Gripa este mereu imprevizibilă, dar acum simt că va fi mai mult ca niciodată”.

Mai există o teorie, nu foarte documentată, că răspunsul sistemului nostru imunitar este stimulat de expunerea repetată, anuală, la virusuri ca gripa. Aceste expuneri nu sunt suficiente pentru a ne îmbolnăvi, dar amintesc sistemului imunitar să rămână vigilent.

„Dacă lipsește mai mult timp expunerea, este mai probabil să fii mai simptomatic și bonav”, spune Gordon. Este valabil pentru toate virusurile non-Covid și alte infecții. „Sunt îngrijorată de toate. Toate pot provoca boli grave. Toate pot provoca pneumonie”, spune Gordon.

Doi ani cu virusuri într-unul singur


Sezonul de toamnă al bolilor respiratorii poate fi resimțit ca mai rău, chiar dacă nu va fi. Allison Aiello, care studiază răspândirea bolilor infecțioase la University of North Carolina, apreciază că mulți copii vor face față într-un singur sezon expunerii ca timp de doi ani la o gamă de virusuri: „Când o persoană n-a fost bolnavă o vreme, poate avea simptome mai severe.”

Gripa va fi virusul măsurat. Doctorii nu-i testează pe pacienți pentru alte tipuri – mai ales că nici n-au tratamente contra lor – dar CDC urmărește gripa.

Sezonul de gripă din 2019-20 a fost unul moderat în SUA: 38 de milioane de oameni s-au îmbolnăvit de gripă, 18 milioane au apelat la asistență medicală, 400.000 au fost spitalizați și 22.000 au murit.
Multe vor depinde de câți oameni vor fi vaccinați. În fiecare an, sub jumătate din americani se vaccinează, deși CDC recomandă o doză anuală de vaccin pentru aproape toți cei peste vârsta de 6 luni.

Un singur lucru este sigur: activitatea gripei este impredictibilă. „Nu știu la ce să mă aștept. Vom aștepta și vom vedea” spune Brammer. Ea a văzut fiecare sezon de gripă timp de multe decenii, iar fiecare a fost unic. „De fiecare dată când crezi că știi ce se va intâmpla, va fi ceva cu totul diferit.”
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Colagenul: remediu anti-îmbătrânire sau doar un efect placebo?
16/04/2025 13:10

Colagenul, trend, tratament sau efect placebo. Pudră, solutie buvabilă, creme faciale: colagenul pare să fie vedetă in lumea suplimentelor anti-imbătranire, promitand o piele netedă si articulatii sănăt ...

Ai o rană care nu se vindecă? Iată ce boli se pot ascunde în spatele ei!
16/04/2025 10:43

O rană care nu se vindecă in decurs de cateva săptămani ar trebui să fie evaluată de un medic, deoarece poate indica o problemă de sănătate subiacentă, cum ar fi diabetul, probleme circulatorii sau o ...

Imaginile umilinței. Pacient târât pe scări la o policlinică din Ploiești. DSP Prahova a demarat un control
16/04/2025 07:29

DSP Prahova a făcut un control la fosta Policlinică Cina din Ploieşti, după apariţia in spaţiul public a unor imagini in care un pacient greu deplasabil este tarat pe scări pentru a ajunge la un consult ...

Cât de bun este tratamentul cu usturoi pentru limbricii la copii?
15/04/2025 16:03

E important să stii ce tratament este bun pentru limbrici la copii, pentru că este o problemă frecventă in randul acestora, cauzand disconfort si potentiale complicatii de sănătate. Remediile naturiste po ...

Pacient târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, deoarece nu mergea liftul. Control al DSP
15/04/2025 15:53

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost tarat pe scări pentru a fi dus la un control, in condiţiile i ...

Top 7 probleme de sănătate ce pot fi cauzate de telefon și soluții pentru a le diminua. De la dureri musculare și ochi obosiți la „putrezirea creierului”
14/04/2025 19:50

 Telefonul mobil a devenit aproape o extensie naturală a mainii noastre, iar simpla idee că am putea rămane fără acces la el, chiar si pentru scurt timp, poate provoaca un disconfort greu de ignorat. ...

Salarii record de 400.000 euro pentru medici: cazare gratuită și mașină de serviciu incluse. Află ce trebuie să faci
14/04/2025 15:17

Julia Creek, un orăsel izolat din Queensland, Australia, cu doar 550 de locuitori, a devenit recent cunoscut in intreaga lume datorită unei oferte de angajare care bate orice record european in materie de sal ...

Cercetătorii au stabilit cantitatea exactă de alcool consumată săptămânal care ar putea dubla riscul de demență
14/04/2025 14:38

 Consumul a opt pahare de vin sau halbă de bere pe săptămană sau mai mult poate creste semnificativ riscul de a dezvolta dementă, o afectiune care fură memoria, sugerează un nou studiu. Cercetător ...

Se modifică legea privitoare la medicamentele care te pot lăsa fără permis de conducere/ Lista completă
14/04/2025 11:36

 O modificare de nuantă, dar extrem de importantă are loc la articolul privind substantele interzise.. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează indeplinirea indatoririlor de serviciu de către un ...

Care este cea mai bună și sănătoasă apă de băut din comerț. Datele de pe etichetă la care trebuie să fii atent: „Asta recomand, din ce am studiat”
14/04/2025 05:54

Apa este vitală. Dacă fără mancare mai rezistăm, fără apă nu putem supravietui prea mult timp. Insă este important să bem apă sănătoasă, cu minerale potrivite. In comert există diferite tipuri de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei