Cel mai bogat român a murit în accident aviatic
Dimensiune font:
Dan Petrescu ar fi murit duminică în accidentul aviatic din Milano alături de soţia sa, fiul lor de 30 de ani care pilota aeronava şi alţi cinci prieten, potrivit awsforwp.com, care citează publicaţia corriere.it. Informaţia nu a fost încă confirmată de autorităţile române. Dan Petrescu care îşi făcuse cea mai mare parte din avere din imobiliare este deţinătorul unei averi de circa 3 miliarde de euro. Dan Petrescu, "miliardarul din umbră" a fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, când au adus Metro în România. El era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca sărăcăcios. Dan Petrescu a părăsit România în timpul regimului comunist şi s-ar fi întors în ţară din Germania (al cărei cetăţean şi este) imediat după 1989, când ar fi început un parteneriat cu Ion Ţiriac. El a fost implicat atât în sectorul auto (din care s-ar fi retras între timp), cât şi în cel imobiliar. În 2018, acesta deţinea circa 15-20 de parcuri comerciale închiriate către Metro, Praktiker sau Auchan şi la fel ca Popoviciu, Dimofte şi alţi multi-milionari români. Dan Petrescu locuia la acea vreme în Monaco, conform Capital.ro. Avionul fusese achiziţionat de Dan Petrescu împreună cu Vova Cohn, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Aeroonava a părăsit România pe 30 septembrie, conform înregistrărilor oficiale. Reamintim că un avion model PC cu 12 propulsoare, cu 8 persoane la bord s-a prăbuşit în zona Via Marignano, lângă terminalul San Donato duminică, 3 octombrie. Conform primelor informaţii, avionul se afla în urcare în momentul în care unul dintre motoare a cedat. Aeronava a căzut peste o clădire aflată în renovare care a luat foc în urma impactului. Toţi cei opt pasageri aflaţi la bord au decedat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau