Cooperare internaţională pentru reţinerea unei cantităţi de aproximativ 50.000 de ţigarete de contrabandă
Dimensiune font:
Polițiștii de frontieră botoşăneni au acţionat în cooperare cu poliţiştii de frontieră din R. Moldova, iar în urma acțiunii au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în total aproximativ 2.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 32.000 de lei.
În data de 20 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut împreună cu colegii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, au organizat o acţiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, în zona de competență.
Astfel, pe timpul acţiunii, în jurul orelor 04.10, între localităţile Rădăuţi Prut şi Miorcani, cu ajutorul aparaturii de vedere ce funcţionează pe principiul termoviziunii, poliţiştii de frontieră români au observat un autoturism, care se deplasa înspre malul râului Prut, suspect a fi implicat într-o activitate de contrabandă. De asemenea, la malul râului Prut au fost observate şi persoane care transportau un colet voluminos.
La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletul și cu ajutorul autoturismului s-au deplasat înspre localitatea Miorcani.
Ca urmare a activităţilor poliţieneşti desfăşurate pe ambele maluri ale râului Prut, au fost descoperite două colete cu ţigarete, unul pe teritoriul României şi celălalt pe teritoriul R. Moldova. La inventarierea coletelor, a fost descoperită în total cantitatea de 49.800 de ţigarete (2.490 de pachete), în valoare de 32.000 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau