Noi detalii despre masacrul din Shakahola. Primii uciși au fost copiii: „Erau înfometați și ținuți la soare pentru a muri mai repede”

33

Dimensiune font:

| 15-05-2023 14:23

Primii care au fost înfometați până la moarte au fost copiii, în secta al cărei lider propovăduia înfometarea pentru „întâlnirea cu Iisus”, din Kenya, potrivit unui fost predicator al cultului citat de BBC.

Poliția care investighează o aparentă sinucidere în masă a exhumat până acum 201 cadavre într-o pădure din sud-estul țării.

Un fost predicator al cultului a declarat pentru New York Times că primii uciși erau copiii, cărora li s-a ordonat „să postească la soare pentru a muri mai repede”.

Femeile și bărbații au fost următorii care au urmat planul de sinucidere, a precizat Titus Katana.

Katana - care ajută poliția cu ancheta - a descris, pentru Sunday Times, tratamentul brutal la care erau supuși copiii, spunând că aceștia au fost închiși în colibe timp de cinci zile fără mâncare sau apă.

„Apoi i-au înfășurat în pături și i-au îngropat, chiar și pe cei care încă respirau”, a spus el.

Se presupune că adepților cultului li s-a spus că vor ajunge mai repede în rai dacă se vor înfometa până la moarte.

Autopsiile oficiale ale unora dintre cadavrele descoperite în Shakahola au indicat semne de înfometare, sufocare și bătăi.

Peste 600 de persoane, despre care se spune că sunt membri ai cultului apocaliptic condus de pastorul Paul Mackenzie, sunt încă dispărute.

Pastorul Mackenzie, care se află în prezent în custodia poliției, a declarat că a închis Biserica Internațională Vești Bune în urmă cu patru ani, după aproape două decenii de funcționare.

Dar BBC a descoperit că sute din predicile sale sunt încă disponibile online, dintre care unele păreau să fi fost înregistrate după această dată.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Fenomenul care ia amploare în lumea relațiilor: Cum își aleg partenerii tinerii din Generația Z
04/11/2024 14:34

O nouă tendintă ia amploare in lumea relatiilor: „throning-ul" sau căutarea deliberată a unui partener cu statut social „superior" doar pentru a urca pe scara popularitătii. Fenomenul, specific Generat ...

Șeful casei de pensii, anunț extrem de important: Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025
04/11/2024 04:50

Pensiile romanilor vor fi majorate din nou incepand cu ianuarie 2025, iar toti pensionarii vor beneficia de bani in plus. Seful Casei Nationale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a spus cu cat vor creste p ...

Cum trebuie educat un băiat, în familie, pentru a fi mai târziu un bărbat responsabil. ”De aici intervine structura mamei, trebuie să fie una puternică”
03/11/2024 13:58

Psihologul Radu Leca, alături de Ramona Dumitru, au discutat despre ce inseamnă să cresti un „bărbat adevărat” si cum pot părintii să sprijine dezvoltarea sănătoasă si echilibrată a băietilor. ...

Iosif Buble a tras marele loz
01/11/2024 00:10

Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, al lui Iosif Buble, pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile parlamentare. ...

Atenţie şoferi! Agresivitatea în trafic poate fi reclamată pe o aplicaţie a MAI.
31/10/2024 14:42

Atenţie şoferi! Agresivitatea in trafic poate fi reclamată pe o aplicaţie a MAI. Începand de duminică, 27 octombrie, soferii care manifestă comportament agresiv in trafic pot fi raportati printr- ...

Mama, te urăsc! Cum să reacţionezi când copilul spune cuvinte care jignesc şi dor?
30/10/2024 14:56

“Te urăsc! As vrea să mori!”. Poate fi ceva mai dureros pentru un părinte decat să audă aceste cuvinte din gura propriului copil? Cuvintele lovesc ca un pumnal care sfasie inima. Copilul pe car ...

Fericirea în cuplu: iluzie sau realitate? Ce putem face pentru a avea o relaţie de cuplu fericită?
25/10/2024 12:34

Fericirea in cuplu: iluzie sau realitate? Ce putem face pentru a avea o relaţie de cuplu fericită? 7 principii pentru o relatie de cuplu fericita Dacă te intrebi ce poţi face ca să ai o relaţie de c ...

 Primarul din Bușteni, reținut pentru 24 de ore
25/10/2024 00:53

Primarul din Busteni, acuzat că a agresat o femeie de 36 de ani, administrator al unei societăti comerciale, a fost retinut joi pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Prahova, in urma probatoriului administrat, a fo ...

Veste bună pentru părinți și copii: cresc alocațiile!
24/10/2024 14:58

Veste bună pentru părinti si copii: cresc alocatiile! Majorarea alocatiilor va fi de 10,4%, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Drept urmare, alocatiile vor fi majorate astfel: – de ...

Cât ar trebui să fie salariul minim pentru un trai decent. O familie ar avea nevoie de 10.450 lei lunar
24/10/2024 00:20

Cresterea salariului minim brut la 4.050 de lei de la 1 ianuarie nu satisface nici pe departe nevoile financiare ale romanilor, dacă tinem cont de scumpirea costului vietii. Fundatia Friedrich Ebert Romania s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei