O femeie acuzată că și-a ucis patru copii a fost grațiată după 20 de ani. Dovezile care o disculpă

11_11zon

Dimensiune font:

| 06-06-2023 05:57

O femeie care a fost catalogată drept „cea mai rea criminală în serie din Australia” a fost grațiată după ce noi dovezi au arătat că nu și-a ucis cei patru copii. Kathleen Folbigg a petrecut 20 de ani în închisoare după ce un juriu a constatat că și-a ucis patru bebeluși.

Femeia a avut doi fii, Caleb și Patrick și două fiice, Sarah și Laura, de-a lungul unui deceniu. În urma unei anchete recente, oamenii de știință au aflat că aceștia ar fi murit în mod natural, după ce în urmă cu 20 de ani, mama lor a fost închisă, acuzată că i-ar fi ucis.

Cazul femeii care acum are 55 de ani a fost descris ca fiind una dintre cele mai mari erori judiciare din Australia.

Kathleen Folbigg, care și-a susținut întotdeauna nevinovăția, a fost închisă pentru 25 de ani în 2003 pentru uciderea a trei dintre copii și pentru uciderea din culpă a primului ei fiu, Caleb. Fiecare copil a murit subit între 1989 și 1999, cu vârste cuprinse între 19 zile și 19 luni, procurorii de la procesul ei susținând că i-a sufocat.

Mai multe anchete, fără succes

Apelurile anterioare și o anchetă separată din 2019 în acest caz au constatat că nu există motive de îndoială rezonabilă și au acordat mai multă greutate probelor circumstanțiale în procesul inițial al doamnei Folbigg.

Dar la noua anchetă, condusă de judecătorul pensionat Tom Bathurst, procurorii au acceptat că cercetările privind mutațiile genetice au schimbat înțelegerea lor cu privire la moartea copiilor.

Grațierea necondiționată nu anulează condamnările mamei celor patru copii. Aceasta ar fi o decizie care ar urma să fie luată de Curtea de Apel Penală, un proces care ar putea dura până la un an. În cazul în care condamnările ei sunt anulate, ea ar putea apoi să dea în judecată guvernul pentru compensații de milioane de dolari.

O mutație genetică, vinovată de moartea copiilor

Dovada cheie a fost furnizată de o echipă de imunologi care a descoperit că cele două fetițe, Sarah și Laura, aveau în comun o mutație genetică - numită CALM2 G114R - care poate provoca moarte cardiacă subită. De asemenea, au fost descoperite dovezi că fiii ei, Caleb și Patrick, aveau o mutație genetică diferită, legată de epilepsia cu debut brusc la șoareci. De asemeena, mama lor avea o secvență genetică neobișnuită, a spus profesoara Carola Vinuesa, care a condus echipa de cercetare de la Universitatea Națională Australiană, „Am făcut primul test și am găsit o variantă [genetică] care părea foarte suspectă... chiar și atunci, în noiembrie 2018, am crezut că aceasta [avea] o probabilitate foarte mare, dacă era găsită la copii, să fie vinovată (de decesul copiilor, n.r.)”, a declarat ea pentru BBC.

Prof. Vinuesa a declarat că există doar 134 de cazuri cunoscute în întreaga lume ale afecțiunii cardiace potențial mortale legate de mutația genetică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Dan Negru: Democrația a ajuns pe mâna unor șmecheri puțini, care știu cum să-i fraierească pe cei mulți’
23/11/2024 11:30

p style=" font-weight:bold ">Dan Negru a izbucnit pe retelele de socializare, chiar inaintea primul tur la prezidentiale, unde a declarat că ar impune restrictii asupra dreptului de vot pentru persoanele care ...

RU EUROPE SRL – Lansarea proiectului     ”F.I.R.M.A. - Formarea si Instruirea Resurselor: Manageri si Angajati
23/11/2024 09:10

 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului ”F.I.R.M.A. - Formarea si Instruirea Resurselor: Manageri si Angajati",  PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/P ...

RU EUROPE S.R.L – Lansarea proiectului „A.C.U.M.: Adaptează-te la Cerințe Unice și Moderne”, PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36
23/11/2024 09:06

 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului    „A.C.U.M.: Adaptează- te la Cerinte Unice si Moderne”, PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36

Pensionarii ieșeni vor primi tichete sociale de Sărbători
22/11/2024 12:19

  Pensionarii ieseni vor beneficia si in acest an de ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Actiunea, organizată de Primăria Municipiului Iasi prin Directia de Asistentă Socială, marchează ...

Recalcularea pensiei de urmaș. Câți bani va primi soțul supraviețuitor
21/11/2024 18:59

Multi romani vor să afle cum se face recalcularea pensiei de urmas. Noua lege a pensiilor, aplicabilă din 1 septembrie 2024, mentine in mare parte prevederile anterioare, dar au fost făcute cateva clarifică ...

21 noiembrie - Ziua mondiala a salutului
21/11/2024 11:04

21 noiembrie - Ziua mondiala a salutului Ziua mondială a salutului este marcată in fiecare an la 21 noiembrie, fiind un prilej ca oamenii din intreaga lume să-şi exprime preocuparea pentru pacea mondial ...

Poliția a confiscat peste trei tone de articole pirotehnice
20/11/2024 10:10

De la inceputul campaniei de verificare, politistii au confiscat peste trei tone de articole pirotehnice ilegale. Actiunea, derulată in perspectiva sărbătorilor de iarnă, a inceput la finalul lunii septem ...

7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simți vinovat
19/11/2024 15:54

  7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simti vinovat Un manipulator este o persoană care, cu ajutorul minciunilor si a anumitor comportamente, ii induce ...

Nu e glumă! Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu în cei 10 ani de mandat, susține Administrația Prezidențială
17/11/2024 13:39

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, se apropie de finalul celor două mandate, incepand ultima lună de activitate in functie, fără să fi beneficiat de nici măcar o zi de concediu oficial in aproape 10 a ...

Statistici șocante: un copil este violat în fiecare zi în România
16/11/2024 08:56

Un copil este violat in fiecare zi in Romania. Statisticile socante prezintă realitatea tării noastre in care cei mai vulnerabili cad pradă pedofililor, arată cele mai recente date. In numai doi ani au fos ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei