Servicii medicale pentru ieşenii cu sechele după COVID. Ei pot beneficia de fizioterapie şi psihoterapie
Dimensiune font:
De la începutul acestei luni, pacienţii care au rămas cu probleme de sănătate după infectarea cu SARS-CoV-2 pot să beneficieze de fizioterapie, consiliere psihologică şi psihoterapie la recomandarea medicilor din specialităţile medicale cardiologie şi pneumologie.
Conform Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul de familie va elibera un bilet de trimitere pentru o consultaţie la un medic din cele două specialităţi pentru pacientul care după trecerea prin boală are simptomele unei afecţiuni cardiace sau pulmonare. „În cadrul consultaţiei furnizate de medicul specialist cardiolog sau pneumolog, acesta poate recomanda, în funcţie de specificul afecţiunilor diagnosticate, servicii de fizioterapie (conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică şi de reabilitare prin scrisoare medicală) şi/sau servicii psihologice (consiliere psihologică şi psihoterapie)”, au precizat reprezentanţii CNAS. Aceste servicii vor fi decontate în sistemul de asigurări de sănătate, condiţia fiind ca medicii care le acordă să îşi desfăşoare activitatea în clinici aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau