Un judecător pensionat recent, milionar în euro, numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei
Dimensiune font:
Fostul judecător George Cătălin Şerban, pensionat în octombrie 2021 din magistratură, a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei, prin decizie a premierului Florin Cîţu publicată în Monitorul Oficial. În ultimul an, George Cătălin Şerban a fost secretar general al CSM. Potrivit declaraţiilor sale de avere, el a devenit director al Direcţiei Documentare, Legislaţie şi Contencios din cadrul CSM în 2019, anul în care şefa CSM era judecătoarea Lia Savonea.
Înainte să ajungă în CSM, judecătorul George Cătălin Şerban a fost preşedinte al Tribunalului Călăraşi. Soţia lui, Angelica Valentina Şerban, este notar în Călăraşi.
Judeţele Călăraşi şi Prahova sunt fiefurile vicepreşedintelui PNL Iulian Dumitrescu, actual preşedinte al CJ Prahova. De altfel, surse din magistratură au precizat pentru G4media.ro că fostul judecător George Cătălin Şerban este un apropiat al vicepreşedintelui PNL, Iulian Dumitrescu.
Potrivit declaraţiilor sale de avere, fostul magistrat este milionar în euro. Împreună cu soţia notar, are depozite, conturi, obligaţiuni şi asigurări de peste 1,5 milioane de euro.
Fostul preşedinte al Tribunalului Călăraşi, George Cătălin Şerban, a fost acuzat de judecătoarea Nicoleta Dumitru, fostă vicepreşedinte al Tribunalului Călăraşi, că ar fi ameninţat-o după ce a emis mandate de interceptare şi supraveghere audio-video într-un dosar instrumentat de DIICOT care viza un şofer al Tribunalului Călăraşi. Judecătoarea a formulat acuzaţiile în timpul unei audieri la CSM.
Citiţi materialul integral pe G4MEDIA; SURSA FOTO: luju.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau