Un sofer in varsta de 35 de ani din Iasi a lovit mortal un pieton care traversa strada in mod neregulamentar
Dimensiune font:
La data de 18 ianuarie 2023, în jurul orei 07:00, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 24, în interiorul localității Berheci, județul Galați a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 35 de ani, din municipiul Iași, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, având direcția de deplasare dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, în interiorul localității Berheci, la km 33 + 100 de metri, a surprins și accidentat un bărbat, cu vârsta de 47 de ani, domiciliat în sat Gara Berheci, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.
Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau