Bianca Andreescu ratează Australian Open - Problemele care au copleșit-o pe câștigătoarea de Grand Slam
Dimensiune font:
Câștigătoare la US Open în 2019, Bianca Andreescu nu a reușit să mai concureze la același nivel în ultimii ani. Sportiva canadiană de origine română a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a povestit prin ce a trecut în această perioadă dificilă și a anunțat că nu va participa la Australian Open, primul Grand Slam din 2022, încercând să își revină atât din punct de vedere fizic, dar și mental.
"După cum știți cu toții, ultimii doi ani au fost o provocare pentru mine din diverse motive. Mai ales anul acesta, am petrecut mai multe săptămâni în carantină, ceea ce m-a afectat foarte mult - atât mental, cât și fizic.
În plus, bunica mea a petrecut mai multe săptămâni la terapie intensivă din cauza Covid, lucru care m-a lovit puternic.
În multe zile, nu mă simțeam eu însămi, mai ales în timp ce mă antrenam și/sau jucam meciuri. Mă simțeam de parcă aș fi purtat toată lumea pe umeri. Nu mă puteam detașa de tot ce se întâmpla în afara terenului, simțeam tristețea și agitația colectivă din jur și asta m-a afectat foarte tare.
Vreau să-mi acord mai mult timp pentru a mă regăsi, a mă recupera și a crește în urma acestei situații (oricât de clișeic ar suna) și să continui să fiu o sursă de inspirație prin acțiuni caritabile, să dau înapoi și să lucrez la mine însămi, pentru că știu că astfel mă voi întoarce mai puternică.
Prin urmare, nu voi începe sezonul în Australia în acest an, ci îmi voi lua ceva timp suplimentar pentru a reflecta, a mă antrena și a fi pregătită pentru sezonul ce urmează" - Bianca Andreescu, pe Instagram.
Andreescu a jucat doar 29 de meciuri în 2021 (17 victorii, 12 înfrângeri). Bianca are în palmares trei titluri, toate obținute în 2019 (Indian Wells, Toronto și US Open). Ea a mai ajuns în finală la Auckland (2019) și Miami (2021).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau