Campion mondial la scrimă, găsit împușcat în casă
Dimensiune font:
Un bărbat de 41 de ani, jandarm, a fost găsit decedat luni dimineaţă, într-un imobil din Otopeni, Bărbatul este Florin Zalomir, fost campion la scrimă. El a fost găsit împuşcat.
”Astăzi 3 octombrie a. c., în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuinţa sa. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Otopeni pentru efectuarea de activităţi din competenţă”, a anunţat IPJ Ilfov.
Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului. A fost anunţat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov.
Cazul va fi preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, lucra la Jandarmeria Bucureşti şi a fost sportiv la Clubul Dinamo.
El este Florin Zalomir, fost campion mondial, european şi vicecampion olimpic la scrimă, care s-a retras din activitate în 2012.
Florin Zalomir şi-a început cariera de sabrer la 10 ani, la Iaşi, cu antrenorul Iulian Biţucă, iar în 2006 s-a transferat la CS Dinamo Bucureşti.
De-a lungul anilor, Florin Zalomir a cucerit de mai multe ori Campionatul Naţional şi Cupa României, iar pe plan internaţional a devenit Campion European, Campion Mondial şi Vicecampion Olimpic cu Echipa României.
Şi-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani.
După retragere, Florin Zalomir a continuat activitatea ca antrenor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau