Emma a devenit superstar după US Open din septembrie trecut și acum încep să apară noi informații despre cum s-a materializat noul ei statut social.
Acum un an, ea era încă ocupată cu pregătirea examenelor școlare, dar parcursul până în runda a patra la Wimbledon și remarcabilul succes de la US Open i-au schimbat radical viața.
Contractele de imagine cu Tiffany, Porsche, British Airways, Evian și Vodafone i-au adus bani în valuri, presa britanică raportând că în contul companiei sale, Harbour 6 Limited, au intrat peste 12 milioane de lire sterline.
Criticile că este mai preocupată de contracte decât de tenis n-au întârziat să apară, dar adolescenta de 19 ani le-a respins repede.
„Poate mă vedeți în presă și pe rețelele sociale, semnând doar contracte și cred că nu este realitatea, deoarece petrec cinci-șase ore pe zi în antrenamente, stau la club 12 ore zilnic”, le-a spus Emma reporterilor.
„Imediat se spune că nu mă concentrez pe tenis. Cred că nu este corect, dar m-am obișnuit și devin treptat mai puțin sensibilă la asemenea opinii. Zilele petrecute cu sponsorii sunt numărate, sunt trei-patru pe trimestru, deci nu este prea mult”.
Adauga comentariul tau