CSM Politehnica Iași începe luni cantonamentul, „carantinaţii” vor lucra online! Când sunt programate testările pentru noul coronavirus!
Dimensiune font:
Antrenorul Mircea Rednic a stabilit ieri la Iaşi programul pentru reluarea antrenamentelor, testarea pentru noul coronavirus fiind prevăzută pentru cincizeci de persoane la sfârşitul săptămânii, iar luni va fi prima zi de cantonament. „Am stabilit hotelul pe care-l vom folosi exclusiv, este în centru. Vom intra 35 de persoane în cantonament, sper să nu fie deloc probleme în urma testării. Assulin va ajunge din Anglia pe 16 mai la Iaşi şi tot cu primele zboruri vor sosi din Olanda şi Breeveld, Luckassen şi Lopes Cabral. Toţi patru vor fi carantinaţi timp de două săptămâni. Vor pierde o bună parte de pregătire, dar vor lucra online cu preparatorul fizic Cezar Honceriu. Aşadar, vineri este reunirea, în Copou, luni intrăm în cantonament, iar săptămâna viitoare va fi efectuată şi vizita medicală”, ne-a declarat Mircea Rednic.
Citește și: Sursă de buget pentru echipa a II-a de la CSM Politehnica Iași!
Antrenorul de la CSM Poli va programa câte un antrenament pe zi, băieţii urmând să lucreze, în două serii, în trei grupuri de câte patru, urmând să fie folosite terenul mare, terenul II şi sala pentru încălzire. „Va fi câte un antrenament pe zi, dar va fi foarte complex. Eu sunt mulţumit de cum au lucrat băieţii la şedinţele de pregătire online, dar avem totuşi destul de recuperat. Am un grup bun la dispoziţie, am toată încrederea în băieţi şi îi asigur că până pe 20 mai le vom plăti şi restul de bani cuvenit din salariul pe februarie”, a precizat Rednic. Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau