Decizie peste noapte: Ediția tipărită a Gazetei Sporturilor a luat sfârșit! Tolontan, pus pe liber
Dimensiune font:
Gazeta Sporturilor și-a încetat apariția pe hârtie, ultimul număr tipărit fiind cel de miercuri 1 noiembrie. Patronatul publicației de sport a luat această decizie peste noapte, fără să anunțe acest lucru și în redacție, informează Evenimentul Zilei.
Conducerea Ringier a transmis un e-mail angajaților GSP în care le-a transmis motivele închiderii ediției tipărite a publicației. Aceștia invocă motivele comerciale, declinul vânzărilor, dar și creșterea costurilor cu tiparul.
„Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”, ar fi transmis patronatul, publicației.
„Printre altele, Cătălin Tolontan, în prezent coordonator editorial atât pentru Gazeta Sporturilor, cât și pentru Libertatea, nu se va mai ocupa de Gazeta Sporturilor și se va concentra doar pe Libertatea, începând cu 1 noiembrie. Noua organizare a GSP.ro va fi substanțial mai flexibilă și 100% în slujba noii abordări a RSMG, aceea digitală”, se arată în e-mailul transmis de conducerea publicației.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau