Europa League: finală pe muchie de cuțit între Sevilla și AS Roma, decisă la lovituri de departajare
Dimensiune font:
AS Roma și FC Sevilla s-au întâlnit în finala Europa League de la Budapesta. Pe stadionul Puskás Aréna, în fața a 61.000 de spectatori, cele două echipe au încheiat la egalitate după 120 de minute, scor 1-1. La lovituri de departajare s-a impus FC Sevilla cu 4-1.
AS Roma a început meciul cu o apărare de fier, dar a fost periculoasă și în atac. Spinazzola a avut prima ocazie a meciului: în minutul 12, șutul lui a fost respins de portarul marocan Bono.
Roma a cerut penalty după ce Abraham a fost lovit în cap, însă faza, revăzută de VAR, nu a condus la acordarea unei lovituri de pedeapsă.
Italienii și-au concretizat jocul mai consistent prin golul reușit de Dybala în minutul 35. Lansat excelent de Mancini, argentinianul l-a învins pe Bono cu un șut din interiorul caruelui. Spaniolii au cerut un fault la Rakitic, însă arbitrul nu a văzut nimic neregulamentar.
Sevilla a încheiat repriza în forță, iar Rakitic a zguduit bara cu un șut puternic.
În repriza a doua, andaluzii s-au năpustit în atac, iar dominarea lor copioasă a condus la autogolul lui Mancini, din minutul 55, 1-1!
Romanii l-au pierdut pe Dybala, accidentat, și totul se putea nărui în momentul în care arbitrul Anthony Taylor a dat penalty pentru Sevilla. Englezul a fost chemat însă să revadă faza și a anulat penalty-ul.
Apoi, italienii au cerut o lovitură de la 11 metri, după hențul lui Fernando, dar nici la această fază nu s-a acordat penalty.
Meciul a intrat în prelungiri, unde s-au consemnat dese întreruperi, care au condus la încă 12 minute de timp adițional. Chiar înainte de a se ajunge la lovituri de departajare, Smalling a lovit bara.
La penalty-uri, FC Sevilla s-a impus cu 4-1!
Ocampos, Lamela, Rakitic și Montiel au marcat pentru andaluzi. Cristante a înscris și el pentru Roma, dar Mancini și Ibanez au ratat.
FC Sevilla a câștigat pentru a șaptea oară trofeul Europa League, iar pentru Mourinho a fost prima înfrângere într-o finală de cupă europeană.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau