Există viață de arbitru și după retragerea din iarbă!
Dimensiune font:
A trecut aproape un an de când Emanuel Gorodea s-a retras din arbitraj. Împlinise deja 50 de ani, dintre care douăzeci îi petrecuse în iarbă, în „brigadă”, cum îi place să spună, dar și alături de jucători, înconjurat mereu de trăiri ce definesc o lume aparte, cea a rugby-ului. N-a renunțat însă chiar de tot, cochetând din 2015 cu tehnologia video, echivalentul camerei VAR din fotbal.
O zi mohorâtă de decembrie a fost ultima pe care Emanuel Gorodea (născut în octombrie 1972) a petrecut-o ca arbitru de rugby. Retragerea i-a fost marcată chiar în ziua finalelor Ligii Naționale, fiind delegat ca arbitru asistent la meciul decisiv pentru medalia de bronz. A ieșit din iarbă cu fruntea sus, mulțumit de tot ce făcuse, cu multe împliniri și momente memorabile, dar și o mare dezamăgire.
A debutat în prima ligă în august 2005, la un Dinamo – Bârlad, iar vârful carierei l-a atins în anii 2013 și 2014, când era cotat al treilea arbitru român! Ajunsese la acest nivel în mai puțin de zece ani de arbitraj. Abia trecuse de 40 de ani, era și arbitru internațional, oriunde oficia culegea aplauze, însă finala Cupei României din 2015, desfășurată chiar la Iași, nu i-a fost lui încredințată!
„Este marea mea dezamăgire. Pot fi considerat subiectiv, dar chiar cred că aș fi meritat să arbitrez eu. Eram într-o formă foarte bună”, mărturisește Emanuel Gorodea.
Putea fi unul din „vârfurile” ascensiunilor sale pe culmile rugby-ului autohton, dar amintirile sale cele mai plăcute la centru sunt legate de cele trei semifinale de campionat național, una dintre ele, Timișoara – Farul, în fața unei asistențe-record de peste 6.000 de spectatori, de finala Cupei Regelui, dar și de meciurile arbitrate la Rugby Europe. Sigur, are și momente mai puțin plăcute, legate de unii jucători mai vorbăreți.
„Erau unii rugbiști care comentau tot meciul, rugbiști care te toacă la foc automat. Am avut însă de fiecare dată ac de cojocul lor...”.
Dar cum de a ajuns la o carieră în arbitraj deși ca jucător s-a oprit departe de încheierea junioratului?
Emanuel a petrecut cu mult folos cei șapte ani de acasă la Oradea, unde părinții săi primiseră repartiție, apoi s-au mutat la Câmpulung Moldovenesc, unde tatăl său primise un post la o renumită fabrică din localitate, cea de încălțăminte. A început să practice rugby-ul, dar l-a scos din joc, pe la 14 ani, o operație care i-a înlăturat deviația de sept ce se tot agrava. A venit la Iași la Facultatea de Electrotehnică din cadrul actualei Universități Tehnice „Gh. Asachi”, pe care a absolvit-o în 1996. Scria despre rugby la cotidianul „Evenimentul”, iar regretatul antrenor Petre Florescu i-a recomandat să devină arbitru. L-a imitat atât de bine încât parcă l-am reauzit pe hâtrul fost internațional...
A devenit arbitru la 26 de ani, însă vântul a bătut cinci ani doar împotriva sa, dar arbitru s-a considerat abia de la 31 de ani încolo și ar fi zburat poate și mai sus dacă aripile i-ar fi fost lăsate libere de la început. A fost singurul din acea generație care s-a încăpățânat să nu cedeze, iar acum sprijină o nouă talentată echipă de arbitri la nivelul Iașului, creând cel mai puternic centru din țară, după București. A sperat că Mihai Văcaru, actualul căpitan al Politehnicii Iași, îi va călca pe urme, mai ales că începutul se dovedise mai mult decât promițător.
„Mihai era deja arbitru internațional la 34 de ani și mi-am dorit mult să mă depășească. S-a hotărât însă să reia cariera de jucător și nu mai putea fi arbitru. Ar putea reveni în arbitraj, dar a cam pierdut trenul...”.
Cu Dragoș Bârgăoanu și Romică Dimitriu a fost acum câteva săptămâni la Campionatul Mondial din Franța, la meciul României cu Scoția, Loredana Juncanariu și Maria Atomi au deja statut de arbitru internațional, iar din urmă vine puternic și David Călugărici.
Imediat după retragere i s-a propus să intre în corpul de observatori sau să devină membru în Comisia Centrală a Arbitrilor, dar nu s-a putut îndepărta atât de brusc de arbitraj. A început cam târziu și parcă nu era dispus să se oprească atât de devreme! Cocheta încă din 2015 cu arbitrajul TMO (Television Match Official), echivalentul VAR din fotbal, și a bifat șapte partide în acest an. Nu prea înțelege de ce sunt atâtea probleme în camerele VAR din Superliga de fotbal și le pune mai mult pe seama faptului că arbitrajul video este abia la început în România.
„Nu știu cum de nu poți lua decizia corectă nici după ce ai văzut trei-patru reluări, dar chiar și la noi, la rugby, mai pot apărea greșeli, însă parcă sunt mai rare. Sistemul TMO este disponibil în rugby încă din 2002, iar în România a ajuns prin 2010. La noi însă există doar două stadioane din București unde arbitrul poate vedea imaginile pe care eu i le recomand. În celelalte situații, decizia finală îmi aparține mie, nu arbitrului de pe teren”, ne-a declarat Emanuel Gorodea.
N-a vrut să comenteze prea mult de ce conversațiile purtate de cei din camera VAR cu arbitrii nu sunt auzite de telespectatori, precum la rugby.
„Noi nu avem nimic de ascuns, ne asumăm orice decizie luăm. La nivel mondial, de câțiva ani și publicul aude tot ce comunicăm”, a precizat cel care este și arbitru internațional TMO, singurul din România, dar și șef district Instalații la Regionala Iași a CFR SA.
Iar trenul său în rugby mai are multe „stații” de parcurs pe lângă cele peste șase sute pe care deja le-a bifat, circa trei sute dintre ele ca arbitru principal, fiind un veritabil „Orient Expres” în arbitrajul ieșean dintre toate jocurile sportive! Cât îl vor ajuta ochii va rămâne lipit de sistemul TMO pentru a fi alături de „brigada” lui atât de dragă, pentru că există viață de arbitru și după retragerea din iarbă! Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau