Loredana Juncanariu, campioana de la CS Politehnica Iași care a atins un prim vârf și în arbitraj!
Dimensiune font:
Loredana Juncanariu este la 22 de ani o jucătoare de bază atât la campioana CS Politehnica Iași, cât și în echipa națională a României ce evoluează în primul din cele trei eșaloane valorice rugbistice ale Europei. Aproape nu este meci de rugby VII în care să nu înscrie măcar un eseu, fiind de temut pentru cursele sale irezistibile în margine. Placajele sale ferme nu sunt deloc căutate de adversare, implicarea sa în joc fiind una totală.
Dar Loredana s-a implicat cu aceeași măsură și în arbitraj. În 2019 a finalizat primul nivel al cursurilor, la Iași, pentru ca anul trecut să devină arbitru cu acte în regulă după ce a trecut și de al doilea nivel, în Antalya. A început să arbitreze în 2020, oficiind și la Campionatul European pentru junioare, dar a prins și o margine într-un meci la Bârlad din cadrul Diviziei Naționale de Seniori. A fost delegată tot la o margine și în acest an, pentru ca sâmbătă să consemnăm momentul debutului la centru într-un meci din DNS, cel dintre RC Bârlad și CS Politehnica Iași.
„Am avut emoții la grămezi și moluri, aglomerațiile sunt mult mai mari la rugby XV decât la rugby VII. Și din punct de vedere fizic este cumva mai solicitant, meciul durând 80 de minute față de 15 la rugby VII...”. Citește mai departe cu toată încrederea pe www.dragosgaspar.ro! Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau