POLI IAȘI - SEPSI, În semifinalele CUPEI ROMÂNIEI
Dimensiune font:
CSM Politehnica Iași va întâlni Sepsi Sf. Gheorghe în semifinalele Cupei României la fotbal.
Clubul ieșean a fost reprezentat, astăzi, la tragerea la sorți de la sediul Federației Române de Fotbal de președintele Ciprian Paraschiv, care a declarat: "E clar că, din acest careu de ași, noi nu suntem, cu siguranță, asul de treflă. Chiar dacă, privind poziția în clasamentul Ligii I, nu avem cele mai mari șanse la câștigarea trofeului, sunt convins că putem fi buturuga mică și vom obține cea mai importantă performanță din istoria fotbalului ieșean în Cupă României!"
În cealaltă semifinală, Dinamo va întâlni FCSB.
Semifinalele vor avea loc în dublă manșă. Turul va fi pe 24 iunie, pe terenul primei echipe extrase, iar returul pe 8 iulie. Finala e stabilită pe 22 iulie. Câștigătoarea Cupei va merge în Europa League și va intra în primul tur preliminar.
CSM Politehnica Iași și Sepsi Sf. Gheorghe s-au mai întâlnit de 3 ori în actualul sezon: 1-1 acasă și 0-1 în deplasare în sezonul regulat al Ligii I. În Playout, la Sf. Gheorghe, meciul s-a terminat la egalitate, 1-1.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau