Prea panicaţi şi prea fricoşi, aşa n-o scoatem la capăt!

 După aşa-zisa gafă a lui Ştefan Târnovanu, am mers la stadion să discut cu acest copil pe care-l ştiu de aproape 15 ani. Dar, înainte de a mă duce, am revăzut atât faza incriminată, cât şi secvenţe din meci. Mi-a fost clar ce, de ce şi cum. Care-i atmosfera în vestiar, care-i principala problemă. Politehnica Iaşi are un singur, dar mare şi foarte dur adversar: panica. Da, panica a pus, din păcate, stăpânire pe vestiar. I-am spus lucrul ăsta tânărului goal-keeper, a pus spăşit capul în pământ, l-am mai avertizat o dată şi l-am rugat să transmită mesajul mai departe. Garantez că a făcut-o, dar a te lupta cu panica e cel mai greu lucru. E mult mai uşor de jucat cu o combinată Barcelona-Real-Liverpool-PSG-Juventus, decât cu propriile angoase...

Da, am intrat într-o maximă criză internă, fiecare pas făcut, simpla alergare de încălzire, poartă o presiune imensă. Frica a pus, din păcate, stăpânire pe vestiar. Frica de a greşi, de a primi gol, de a rata. Frica asta a tot crescut, din păcate, de la meci la meci. A ajuns spaimă şi se duce către paroxism. A acaparat, a subjugat minţile jucătorilor. Ori fotbalul, nu-i aşa, se joacă, în primul rînd, cu mintea. Picioarele, doar execută comanda venită de la creier.

Ăsta-i duşmanul, frica, panica, aici trebuie lucrat insistent şi cât mai degrabă. Altfel, totul e în zadar. Mircea Rednic a pregătit foarte atent meciul, am "desenat" frumos, am deschis scorul, am avut toate atuurile pentru a învinge. Şi schimbările au fost bine prognozate. Per ansamblu, scorul e unul mincinos, dar l-am anticipat încă din minutul 5, la 1-0 pentru noi. Aici, în redacţie, evident, bucurie mare. Mi-am temperat colegul Tudor Damaschin (care nu-i deloc străin de fotbal): "Stai şi-aşteaptă! Se termină 4-1 sau 5-1 pentru Sepsi! Dacă nu mai dăm rapid încă un gol!".

N-am mai dat, au mai fost ceva ocazii în prima repriză, un ofsaid semnalizat eronat, zic eu, după care panica a dictat totul. N-a mai contat calitatea terenului de joc, tehnicitatea şi rapiditatea jucătorilor ieşeni, arbitrajul a fost discret şi suficient de corect. Diferenţa a venit din zona mentalului. După golul de 1-0, ieşenii s-au retras, apărându-se pe două linii, la marginea careului mare, lateralii au strâns în centru, lăsând benzile libere, adevărate culoare pentru "secui" şi au mizat pe jocul de contre. Doar că, pentru a-ţi izbuti aşa strategie, trebuie să fii ultralucid, să ai mult sânge rece, să poţi fi cinic. Clar, n-am fost...

Nici adversarul nu ne-a dat vreo şansă. A iuţit jocul, a presat permanent, n-a arătat defel c-ar fi suferit vreun şoc la penalty-ul din minutul 5. S-a folosit de toate artificiile posibile pentru a tranşa fiecare fază în favoarea sa. Îmbrânceli, coate, "călcături" la greu. Dar a jucat fotbal. Mingea jos, schimbări rapide de direcţie, gestionare eficientă a fazelor de tranziţie şi acel tăvălug de-a dreptul sufocant. Aici s-a pierdut meciul. N-am fost sub ei ca evoluţie, scorul e exagerat. Ne-au bătut pe "mental", ei au evoluat dezinvolt, noi foarte crispaţi, foarte temători. Cu siguranţă că Rednic n-a transmis un asemenea mesaj, dar jucătorii au intrat pe teren cu ideea că "să nu luăm multe". Au luat.

Nu de ture de teren e nevoie acum, nici de exerciţii sofisticate privind posesia progresivă, adminstrarea moemntelor de tranziţie şi alte asemenea savantlâcuri tactico-strategice, ci de o reaşezare din punct de vedere psihic. Aici e de muncă. Mai sunt nouă etape (cred), mai e şi returul (de ce n-am putea bate cu 4-0? e interzis cumva?)... Se joacă. Aşa că, hai să jucăm! Fără morcovi şi alte cele. Marcel FLUERARU