Revirimentul se tot lasă aşteptat la CSM Politehnica Iași!
Dimensiune font:
Trupa lui Mircea Rednic a cucerit trei puncte foarte importante în chiar prima etapă a returului play-out-ului Ligii 1, dispunând cu 3-1 (1-1) în Copou de Sepsi Sf. Gheorghe. Scorul arată foarte bine, victoria este tonifiantă, dar jocul a lăsat de dorit. Sigur, în această perioadă în care punctele sunt prioritare ar trebui să conteze mai puţin calitatea jocului prestat, însă, mai ales în prima repriză, şi mai ales pe faza ofensivă, CSM Poli n-a arătat deloc bine.
Rednic nu i-a putut folosi pe A. Cristea, Breeveld şi Platini (şi despre ultimii doi s-a spus că erau accidentaţi), l-a preferat în poartă pe debutantul Axinte, iar rezervă i-a fost Târnovanu (Rusu şi Caparco nici n-au prins lotul), mizând în total pe 19 jucători, nu 20 cât ar fi avut dreptul. Antrenorul formaţiei ieşene nici nu apelează de regulă la cele cinci schimbări câte sunt permise până la finalul sezonului şi l-a trimis pe teren pe Mihalache în faţa liniei de fundaşi. În prima repriză a folosit un sistem în care Luckassen a fost cel mai avansat om al său, iar Omoh a jucat în spatele atacantului, primind şi ceva sarcini defensive.
Iniţiativa a aparţinut oaspeţilor, care au avut o posesie consistentă. Plasarea lui Mihalache în faţa fundaşilor i-a împiedicat pe cei de la Sepsi să-şi facă obişnuitele apariţii între linii, aşa că dominarea lor a fost una destul de sterilă. CSM Poli a trecut rar de centrul terenului, dar a deschis scorul în minutul 25, în urma unei gafe de proporţii a portarului Niczuly. El a fost deposedat în careu de Luckassen, a cărui insistenţă merită apreciată, atacantul înscriind al patrulea său gol în ultimele trei dispute.
Jocul a revenit după gol pe coordonatele deja ştiute, cu Sepsi la timonă. Grădinaru a făcut schimb de benzi cu Horşia prin minutul 35, CSM Poli a ieşit cu faţa curată la cele două şuturi din careu expediate de Achahbar, dar minutul 43 i-a prins pe cei doi mijlocaşi pe benzile pe care au început partida. I. Fulop a mutat jocul pe dreapta cu o minge lungă de sub privirile lui Passaglia, Grădinaru n-a putut bloca centrarea lui Dimitrov, acelaşi I. Fulop, venit nemarcat din spate, reluând cu capul, de la 13 metri, iar Axinte a atins mingea ce a lovit gazonul, dar n-a putut-o împiedica să intre în poartă.
Ceva mai bine după pauză
CSM Poli a trecut din nou în avantaj în minutul 50, când, pe contraatac, Luckassen a trecut de Celea în careu şi a centrat în faţa porţii pentru Omoh, dar Tincu a ajuns primul la întâlnirea cu mingea şi a respins-o în propria plasă! Tot Sepsi a rămas însă la conducerea jocului, însă fără convingerea etalată în primul act. Passaglia a irosit o bună situaţie când a greşit o pasă simplă spre Horşia, ce ar fi fost mai bine plasat în careu singur cu Niczuly, dar golul de 3-1 a picat în minutul 65, când Grădinaru a arătat că se simte mult mai bine când primeşte sarcini preponderent ofensive. El a ţinut de minge parcă pentru a atrage linia de fundaşi cât mai departe de careu şi a aruncat-o peste apărarea adversă. Chacana, aflat în poziţie de ofsaid, a pasat scurt pentru Horşia, care de la 9 metri l-a executat pe Niczuly.
Din acel moment, echipa ieşeană a încheiat practic conturile cu faza ofensivă, a intrat şi De Iriondo, în locul lui Horşia, pentru a întări apărarea, dar nici Sepsi n-a avut ocazii prea clare, şuturile expediate fiind numai bune pentru ca Axinte să prindă şi mai multă încredere. A treia schimbare a lui Rednic, cu Zaharia în locul lui Luckassen, am consemnat-o abia în minutul 88, la capătul unui meci în care CSM Poli era practic obligată să ia toate cele trei puncte, dar revirimentul prin care să fie sigură că nu va schimba eşalonul tot nu s-a produs! Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau