SCANDAL la Dinamo: Jucătorii acuză reprezentanţii DDB că unele promisiuni nu au fost respectate

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 05-07-2021 23:23

Fotbaliştii echipei Dinamo Bucureşti au afirmă, într-un mesaj adresat membrilor DDB şi tuturor suporterilor dinamovişti, prin intermediul AFAN, că unele promisiuni făcute de reprezentanţii programului socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) nu au fost respectate, anunță Agerpres.

 
''Reprezentanţii DDB ne-au făcut anumite promisiuni care nu au fost respectate. Am fost asiguraţi că nu o să avem nicio pierdere financiară şi că ne vom primi toate restanţele. Acum suntem trimişi la administratorul judiciar. Dumnezeu ştie ce se va alege de drepturile noastre salariale! Gândiţi-vă că pentru noi acestea sunt singurele surse de venit! La fel ca şi voi avem familii, avem copii! Oare voi ce aţi face dacă aţi fi în locul nostru şi aţi avea facturi de plătit?'', se arată în mesajul postat pe site-ul Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori.



''Am vrea să vă explicăm şi de ce nu vrem să jucăm meciuri amicale: din cauză că există riscul de accidentări, iar, dată fiind insolvenţa clubului, acesta poate rezilia unilateral contractul timp de 60 de zile de la momentul intrării în insolvenţă! Riscăm ca Administratorul Judiciar să ne rezilieze unilateral contractul şi să rămânem pe drumuri şi pe deasupra accidentaţi şi cu costuri de recuperare medicală pe care ar trebui să le suportăm noi şi familiile noastre! Respectăm programul de antrenament comunicat de antrenor, cu toate ca în conformitate cu Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal ar trebui să avem un doctor care să supravegheze antrenamentele!'', se mai arată în scrisoarea fotbaliştilor dinamovişti.

Jucătorii acuză şi faptul că nimeni dintre persoanele cu putere de decizie nu discută cu ei şi află lucrurile doar din presă: ''Suntem dinamovişti, dar suntem mai întâi oameni. Cu familii, cu probleme, cu grijă pentru viitorul nostru! Avem grijă de Dinamo, dar şi Dinamo trebuie să aibă grijă de noi! Ne dorim să vorbească cineva şi cu noi, cineva cu putere de decizie într-un club aflat în insolvenţă! Nu e normal să aflăm doar din presă despre lucrurile care urmează să se întâmple cu noi! Vrem să ni se spună în vestiar ce urmează! E totuşi vorba şi despre viitorul nostru!''

Fotbaliştii dinamovişti au ţinut şi să le mulţumească suporterilor ''pentru sprijinul extraordinar, financiar şi sentimental'' pe care aceştia l-au acordat în ultimele luni, cele mai grele din istoria lui Dinamo. ''Fără efortul comun făcut de voi şi de noi, jucătorii, cu siguranţă astăzi Dinamo n-ar mai fi fost în prima liga! Vrem însă totodată să ştiţi, atât voi cat şi toţi cei care urmăresc fotbalul românesc, că stările de incertitudine şi nesiguranţă prin care trecem noi de luni de zile s-au acutizat acum când am aflat că Dinamo a intrat din nou în insolvenţă''.

La 25 iunie 2021, FC Dinamo a solicitat intrarea în insolvenţă, Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii la 1 iulie.

Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 SA, după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.

Suporterii grupaţi în programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti) deţin 20,06% din acţiunile clubului şi de la sfârşitul anului 2020 au achitat mare parte din datoriile FC Dinamo cu banii strânşi din cotizaţii, donaţii sau vânzarea de bilete virtuale.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august 2020 acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Fostul fotbalist Cornel Ţălnar, membru în Consiliul de Administraţie şi director tehnic al FC Dinamo, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că spaniolul Pablo Cortacero a concesionat toate acţiunile pe care le deţine la gruparea alb-roşie către Dorin Şerdean, fostul preşedinte executiv al clubului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
FOTBAL Politehnica Iași: două meciuri, două remize peste Prut. Care au fost noutățile lui Emil Săndoi?
18/11/2024 10:48

 Tinand cont de faptul că Liga I de fotbal a fost intreruptă din cauza actiunilor echipelor nationale, Politehnica Iasi a sustinut, pe finalul săptămanii trecute, două meciuri amicale in Republica Mol ...

Cenuşiu este cerul sportului ieşean
17/11/2024 16:39

Mă uit la clasamentul Superligii de fotbal şi mă minunez. Pe primele două locuri, cele două formaţii din Cluj, Universitatea şi CFR. E drept, după doar 16 etape. Fiecare cu stadionul ei cochet şi cu su ...

Întreceri spectaculoase la Campionatele Internaționale ale României la tir sportiv
17/11/2024 15:05

Timp de trei zile, Iaşul a fost, din nou, gazda Campionatelor Internationale ale Romaniei si a etapei a V-a a Campionatului National de tir cu aer comprimat – 10 metri, dedicate juniorilor I si seniorilo ...

Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci,  a murit
17/11/2024 08:56

Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA intr-o putere internaţională in gimnastică, a murit la 82 de ani. USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu ...

Scandalul de la meciul România - Kosovo a ajuns în presa străină: Reuters scrie că suporterii români au scandat
16/11/2024 09:06

Meciul de Liga Natiunilor dintre Romania si Kosovo, disputat vineri la Bucuresti, a fost abandonat in prelungirile partidei, după ce jucătorii oaspeti au părăsit terenul la auzul scandărilor pro-Serbia ale ...

Tricolorii le mulțumesc suporterilor României și lansează un atac dur la adresa Kosovo: E regretabil
16/11/2024 08:47

48.957 de suporteri au fost prezenţi pe Arena Naţională la meciul cu Kosovo, partidă incepută la 2 grade Celsius şi incheiată cu o temperatură pe minus, anunţă frf.ro, care mulţumeşte celor celor pr ...

La Iași, încep Campionatele Internaționale ale României la tir
15/11/2024 00:00

  Multipla campioană europeană Laura Ilie este, deja, cu gandul la Jocurile Olimpice din 2028 La Iasi debutează, astăzi, vineri, 15 noiembrie, Campionatele Internationale ale Romaniei si etapa a V-a ...

SuperLiga: Derby de Ziua Națională a României – Programul etapelor 18 și 19
13/11/2024 20:10

      CFR Cluj.   Liga Profesionistă de Fotbal a anuntat programul etapelor #18 si #19 din SuperLiga, iar Universitatea Craiova si CFR Cluj se vor duela pe 1 decembri ...

Scandalul de la JO de la Paris - Jordan Chiles refuză să-i trimită Anei Bărbosu medalia de bronz
13/11/2024 08:46

Jordan Chiles a vorbit deschis despre "perioada foarte dificilă" prin care a trecut de la pierderea medaliei de bronz castigate la Jocurile Olimpice de la Paris, desi obiectul rămane incă in posesia sa. Int ...

La Campionatele Internaționale de Tir ale României, la Iași
11/11/2024 20:01

Pentru al doilea an consecutiv, Iasul va găzdui Campionatele Internationale de tir (pistol si puscă) cu aer comprimat – 10 metri. La start se vor alinia nume sonore pe plan european si mondial ale acest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei