Scandal la Sfântu Gheorghe - Sepsi a fost sancționată de UEFA, după ce suporterii ar fi făcut salutul nazist
Dimensiune font:
UEFA a sancţionat clubul Sepsi OSK cu suma de 10.000 euro, precum şi cu obligaţia de a lăsa liber 500 de scaune la meciul ce se va disputa, joi, cu Djurgårdens IF din Suedia, în prima manşă a turului trei preliminar din Conference League, notează News.ro.
Aceste locuri pot fi ocupate în exclusivitate de copii.
Astfel, clubul Sepsi este obligat să sisteze vânzările de bilete pentru meciul de joi.
Decizia a veit în urma celor consemnate de obervatorul de joc după terminarea meciului de fotbal disputat în Slovenia la data de 28 iulie dintre echipele Olimpija Ljubljana şi Sepsi OSK.
"Observatorul de joc elveţian a considerat că în minutul 34 al partidei de la Ljubljana, suporterii Sepsi OSK, scandând SZENTGYÖRGY! SZENTGYÖRGY! au făcut un gest rasist în timp ce conduceau braţele de la inimă la cer. După prima scrisoare de solicitare de explicaţii al UEFA am explicat acest gest, dar nu s-a ţinut cont de justificările noastre, aseară primind scrisoarea cu sancţiunile precizate. Împotriva acestor decizii vom depune contestaţie, însă vânzarea de bilete nu o mai putem continua. Din păcate exista deja precedent pentru acest lucru, în trecut şi o altă echipă fiind sancţionată pentru acelaş lucru, deoarece suporterii au făcut gestul conducând simultan ambele braţe de la inimă la cer, arătând astfel devotamentul faţă de echipă, de club, de oraş", se arată în comunicatul celor de la Sepsi.
Meciul Sepsi - Djurgardens are loc, joi, de la ora 21.00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau