Simona Halep a depus contestație la TAS - Ce urmează în cazul de dopaj al fostei lidere WTA
Dimensiune font:
Simona Halep a depus contestaţie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat vinerea trecută că fosta lideră WTA a fost suspendată provizoriu pentru că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, o substanţă interzisă, în urma unui control efectuat la US Open.
Ce urmează pentru Simona Halep după ce a depus contestație la TAS
Potrivit Orange Sport, TAS a primit contestaţia Simonei Halep şi urmează să o înştiinţeze cu privire la data procesului şi la modalitatea prin care se va desfăşura acesta.
Echipa care o va apăra pe dubla câștigătoare de Grand Slam va fi întrebată dacă doreşte unic judecător sau un complet de judecată (trei judecători). Simona Halep a fost deja sfătuită să accepte a doua variantă, deoarece acolo vor fi păreri diferite şi şanse mai mari de câştig pentru tenismenă, susţin surse din zona juridică.
Constănţeanca va merge la Lausanne, apariţia sa la proces putând reprezenta un avantaj pentru aceasta. Sportiva riscă până la 4 ani de suspendare.
La scurt timp după anunțul de săptămâna trecută, Simona Halep a spus: „Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă”. Mai mult, fosta lideră WTA a precizat că se simte „complet confuză și trădată”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau