Simona Halep va participa le cel mai mare turneu exclusiv feminin din SUA
Dimensiune font:
Organizatorii ediției din 2022 a Charleston Open au anunțat prezența la turneu a Simonei Halep, alături de Garbine Muguruza, care vor întregi tabloul competiției din perioada 2-10 aprilie 2022, la cea de-a 50-a aniversare a prestigiosului eveniment, notează mediafax.
Charleston Open este cel mai mare turneu de tenis exclusiv feminin din America de Nord, și are pe tabloul de simplu 56 de jucătoare, plus un tablou de calificări format din 32 de jucătoare și un tablou de dublu format din 16 jucătoare.
În plus, fanii vor fi prezenți la fața locului pentru prima dată din 2019, deoarece evenimentul din 2020 a fost anulat din cauza COVID-19, iar evenimentul din 2021 s-a jucat fără spectatori.
Muguruza va reveni la Charleston după ce s-a retras în turul al doilea la începutul acestui an, în timp ce Halep va debuta la acest eveniment.
„Garbiñe și Simona sunt două campioane de Grand Slam cu cariere împlinite", a declarat directorul turneului, Bob Moran. "Garbiñe a avut un an uimitor, care a culminat cu câștigarea titlului istoric la WTA Finals de la finalul sezonului. Simona este o jucătoare pe care așteptăm cu nerăbdare să o primim la Charleston de ani de zile, așa că suntem încântați să o avem în sfârșit alături de noi în 2022.
Va fi un an important pentru turneul nostru, iar aceste două jucătoare vor ridica cu siguranță nivelul competiției."
Cele două foste nr. 1 mondial se vor alătura vedetelor WTA Paula Badosa, Belinda Bencic, Leylah Fernandez, Madison Keys și Sloane Stephens. Alte jucătoare care s-au angajat să participe la turneul din 2022 vor fi anunțate în săptămânile următoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau