Start în cel mai straniu campionat mondial de fotbal din istorie
Dimensiune font:
Duminică, 20 noiembrie, ora 18.00, Doha, Qatar. Start în cel mai straniu campionat mondial de fotbal din istorie. Din toate punctele de vedere. Se desfăşoară într-o ţară fără nicio tradiţie în sportul cu balonul rotund, într-o perioadă din an în care, în mod normal, campionatele naţionale se aflau la azimut. Indiferent de continent şi de emisferă. Acum, s-a dat pauză. N-o să fie deloc bine, nici pentru competitori, nici pentu cei aflaţi în repaos forţat. Primii vor reveni în competiţiile naţionale secătuiţi de vlagă, uzaţi, destui accidentaţi. Pentru ceilalţi, o revenire de după o vacanţă forţată ce i-a scos, certamente, din tonus.
N-ar fi numai astea, actuala ediţie a Cupei Mondiale propune cea mai mare colecţie de veterani. Care nu-s doar ca să fie, să facă act de prezenţă, respectivele naţionale îşi pun maxime speranţe-n ei. Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar, Lewandowski, de Bruyne, Cavani, Luis Suarez etc., sunt o groază de fotbalişti săriţi bine de 30 de ani. N-a fost niciodată aşa.
Secetă mare, mai mare ca niciodată, în ce priveşte noile vedete. Cu toată această imensă mediatizare a întrecerii. Mbappe e deja consacrat, Haaland nu participă, tinerii nu prea au loc de bătrâni etc.
Nici din punctul de vedere al dezvoltării jocului nu se anunţă ceva pozitiv. Dimpotrivă, tehnologia VAR zice că a adus un plus de corectitudine. Dar şi un mare, foarte mare minus. Fragmentarea excesivă a meciului. Nu sunt mai mult de 60 minute de joc efectiv, diriguitorii FIFA au sesizat asta, însă n-au venit cu soluţii coerente. Nu doar nivelul spectacolului scade, ci şi calitatea jocurilor.
Poate şi de asta, antrenorii reprezentativelor participante au mizat, en-gros, pe veterani. Ăştia ştiu, fac şi încă mai pot. Concluziile, luna viitoare. Până atunci, monitorizăm. Marcel FLUERARU
Deocamdată, avem de văzut:
Azi, 21 noiembrie
ora 15.00: Anglia – Iran,
ora 18.00: Senegal – Ţările de Jos,
ora 21.00: SUA – Ţara Galilor,
Mâine, 22 noiembrie
ora 12.00: Argentina – Arabia Saudită,
ora 15.00: Danemarca – Tunisia,
ora 18.00: Mexic – Polonia,
ora 21.00: Franţa – Australia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau