SuperLiga, mai complicată ca niciodată
Dimensiune font:
SuperLiga, mai complicată ca niciodată
Mai sunt de disputat cinci etape din actualul sezon regular al Superligii şi, la momentul de faţă, situaţia e mai complicată ca niciodată de când s-a trecut la actualul format. Deşi, aparent, nu pare.
În lupta din play-off, FCSB are un avans de 9 puncte faţă de echipa de pe locul 2, Rapid. Şi 12 faţă de campioana ultimilor ani, CFR Cluj. Cu tot acest ecart, roş-albaştrii nu se pot considera, nici pe departe, campioni, deşi au meciuri uşoare. Cu Botoşani, acasă, apoi o „deplasare” la Voluntari, iarăşi, pe teren propriu, cu Petrolul şi, în fine, derby-ul cu Rapid. Pot câştiga, lejer, toate disputele până la confruntarea cu vişiniii.
De partea cealaltă, băieţii lui Bergodi primesc vizita celor de la Hermannstadt în etapa din acest weekend, după care vin în Dealul Copoului, joacă acasă cu UTA în etapa 28, după care vine un meci esenţial pentru ei. Deplasarea de la Craiova, cu cei de la CS Universitatea. O victorie acolo şi un succes, în ultima etapă, cu FCSB, îi poate aduce la 6 puncte în spatele actualului lider. În play-off, după înjumătăţire, ecartul va fi doar de trei. Recuperabil, în cele zece etape.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Nici CFR Cluj nu poate fi socotită ieşită total din cărţi.
Pentru celelalte trei locuri din play-off, lupta e teribil de încinsă, şase echipe despărţite de numai şase puncte.
Dincolo, la subsol, situaţiunea e şi mai complicată, Dinamo şi Botoşani, considerate multă vreme ca fiind sigur retrogradate, au dovedit, în ultimele etape, un reviriment neaşteptat. Sunt la 8 puncte de locurile de baraj. Care, la începutul play-out-ului, vor rămâne doar patru.
Apropo de locurile de baraj, între Oţelul, UTA, FCU Craiova, Poli Iaşi şi Voluntari sunt doar patru puncte. La orice pas greşit, Petrolul, U Cluj, Sepsi şi Hermannstadt pot intra şi ele în hora retrogradării.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
În concluzie, se anunţă un final incandescent al sezonului regular, e prematuri de dat pronosticuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau