VIDEO - Japonia va înapoia banii pe bilete după amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru 2021
Dimensiune font:
Japonia va începe în curând procesul de înapoiere a banilor pe bilete pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, după ce acestea au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, transmite DPA.
Biletele care au fost deja achiziţionate vor fi în continuare valide pentru Jocurile de anul viitor, dar oricine nu va putea asista la competiţii poate depune cerere de înapoiere a banilor în perioada 10-30 noiembrie, au precizat, vineri, organizatorii japonezi.
Banii pe biletele pentru Jocurile Paralimpice vor putea fi ceruţi înapoi între 1 şi 21 decembrie.
Japonia şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) au decis, la finalul lunii martie, să amâne Jocurile cu un an. Marea competiţie polisportivă este acum programată între 23 iulie şi 8 august 2021, pe aceleaşi arene şi cu acelaşi program sportiv.
În cazul în care vor apărea restricţii pentru spectatori din cauza pandemiei de coronavirus, vor exista noi oportunităţi de restituire a banilor.
Japonia a făcut faţă relativ bine pandemiei de coronavirus în comparaţie cu alte ţări. Numărul total de infecţii abia a depăşit 100.000, iar numărul de decese cauzate de virus este de circa 1.700.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau