Astăzi, în marele meci, la ora 22, România înfruntă Belgia pentru un loc în optimi. Meciul se desfășoară sâmbătă, de la ora 22:00, în direct pe Pro TV și LIVE aici, pe HotNews și pe siteul nostru de sport, GOLAZO.ro.
România – Belgia la EURO 2024 – LIVE BLOG:
Fanii români au plecat spre stadion. Sunt mii și mii de oameni.
Poliția germană așteaptă startul marșului fanilor români către RheinEnergieSTADION. Mașinile de poliție s-au poziționat spre stadion. Polițiștii vor fi și în față, și în spate, și pe margini. Atmosfera e senzațională. Toată lumea sare și se aud tobele. Se cântă imnul României.
În zi de meci, UEFA a prezentat un clip special cu jucătorii României. Andrei Burcă, Radu Drăgușin. George Pușcaș, Danis Alibec au vorbit la „Team Talk”, un format de video scurt prin care UEFA prezintă aspecte ale echipelor de la EURO 2024.
Care e mai bun la intercepțiile cu capul, cine se îmbracă cel mai rău, cine e cel mai probabil să întârzie la antrenamente, cine e mereu pe telefon și cine se joacă cel mai mult pe calculator? Alte întrebări: cine face cele mai multe farse din echipă, cine are cele mai mari șanse să devină antrenor, cine e cel mai bun jucător de teren în poartă, cine nu ratează la penaltyuri niciodată. Vezi răspunsurile în clipul video UEFA.
Cehia a remizat cu Georgia 1-1, în grupa F. Rezultatul poate fi considerat unul bun și pentru România, în perspectiva unei eventuale calificări de pe locul trei din grupă. În grupa F, locul trei e ocupat acum de Cehia cu doar un singur punct.
„Atacul Belgiei e peste multe de la Euro (și clar peste toate de la noi din grupă). Doku e imprevizibil. Îți vine și de pe stânga, și de pe dreapta. Atenție la contacte și mai ales în careu!”, scrie jurnalistul Răzvan Luțac în siteul nostru de sport.
„Lukaku a fost atât de ghinionist încât mi-e frică să nu i se întoarcă la un moment dat. E puternic și le face loc celorlalți coechipieri, vezi Trossard sau KDB, extrem de periculoși”, avertizează ziaristul.
Mii de suporteri români pe străzile din Köln
Suporterii noștri sunt tot mai mulți, se adună de peste tot din oraș. În aproximativ două ore, la 19:30 ora României, zecile de mii de fani ai „Generației de suflet”, cum a numit-o Edi Iordănescu, vor pleca în marș către RheinEnergiSTADION. Arena de 50.000 de locuri, cea mai mare din Koln, este vestită pentru sonorizarea și efectul acustic deosebit. Acesta este motivul pentru care a găzduit numeroase concerte.
Fanii români sunt pretutindeni în Köln. Corespondentul siteului nostru de sport Golazo.ro a surprins imagini cu suporterii ”tricolorilor”:
Edi Iordănescu speră la cel puțin un punct, care ne-ar califica în optimile de finală. Selecționerul ia în calcul să facă puține modificări, toate în partea superioară de teren. Portarul și linia de fund rămân pe poziții. Selecționerul jonglează între ideea de a schimba unul, doi sau cel mult trei jucători. Nimic în plus!
Semnele de întrebare sunt legate de Denis Drăguș, Răzvan Marin și Florinel Coman.
- Drăguș îi cunoaște bine pe belgieni, dar a avut un consum uriaș de energie cu Ucraina;
- Marin a încasat un „galben” și va fi suspendat pentru ultimul meci dacă va fi avertizat din nou;
- Coman aduce un plus mare în defensivă pe partea stângă, însă Iordănescu e tentat să meargă pe viteza lui Mihăilă.
Echipa probabilă a României:
- ROMÂNIA: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin – Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș
În centrul Kölnului s-au adunat și numeroși fani belgieni. Corespondentul siteului nostru de sport Golazo.ro, a surprins în imagini grupurile de fani belgieni care sunt adunați în același loc precum românii. Vezi mai jos o fotogalerie:
Înainte de meciul foarte important cu belgienii, Florinel Coman a explicat pentru siteul oficial al Euro 2024 cât de important este căpitanul Nicușor Stanciu pentru prima reprezentativă a României: „Stanciu reprezintă ceea ce i-a lipsit României pentru a face performanță după atâția ani. A mai jucat la un Euro (2016) și este un lider cu siguranță. Se vede asta și pe teren, dar și în afara lui. Nu este strict cu noi, îi place să glumească, este un tip grozav”.
Un fost jucător român critică jocul naționalei
Unul dintre cele mai mari ziare belgiene, De Staandard, scrie că „România o să fie un adversar frustrant pentru diavolii roșii, dar există soluții”. Este tonul general al presei belgiene, care respectă spiritul de luptă al echipei noastre, dar vorbește și despre lipsa de experiență la înalt nivel.
„Alin Stoica este de părere că România nu joacă fotbal, ci altceva. Ceva speculativ”, scrie editorialistul Cristian Geambașu în GOLAZO.ro, pe marginea celei mai recente polemici de dinainte de meci. Fost jucător în Belgia, Alin Stoica a criticat jocul echipei noastre naționale. „Poate că în oceanul acesta de laude, ode și ditirambe succesive victoriei cu Ucraina se simțea nevoia și de o voce critică. Nu însă de răscoala asta de operetă a lui Alin Stoica”, notează ziaristul. Articolul pe siteul nostru de sport.
Ecran uriaș în centrul Clujului
Cel mai mare festival de film din România, TIFF, de la Cluj a programat o vizionare specială a meciului România – Belgia pe ecranul din centrul Clujului, unde se proiectează filmele, anunță Monitorul de Cluj. Intrarea este gratuită, există 2.000 de scaune și loc pentru mai mulți spectatori.
15:40
„Zidul galben” nu mai e o expresie care denumește zecile de mii se suporteri de la Munchen. Pentru că ”Zidul galben” își urmează echipa, ca un scut, protecție și îndemn să depășească inhibițiile. Azi jucăm împotriva Belgiei, locul 3 în clasamentul FIFA între cele mai bune echipe ale lumii. Mii de suporteri români sunt deja, sâmbătă la prânz, în Piața Domului din Köln. Suntem sensibil mai mulți decât belgienii.
Astăzi, Koln, cel mai mare din Renania de Nord-Westfalia, cu peste un milion de locuitori, pare parte din România.
Vanzare teren IASI - 75.899 mp
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, - lucicalcc@gmail.com
Vanzare Teren IASI - 56.438 mp
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail - lucicalcc@gmail.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau