A fost descoperită cea mai mică planetă rătăcitoare
Dimensiune font:
Astronomii au anunţat descoperirea celei mai mici „planete rătăcitoare” cunoscută până în prezent, o planetă telurică, probabil mai mică decât Pământul, care nu face parte dintr-un sistem stelar şi se plimbă liberă prin Calea Lactee, transmite vineri Space.com, care preia un studiu publicat joi în ediţia online a revistei Astrophysical Journal Letters.
Masa acestei exoplanete se află undeva între cea a Pământului şi cea a planetei Marte (care are doar 10% din masa Terrei). Dacă această descoperire va fi confirmată, ea va reprezenta un pas important în studierea planetelor rătăcitoare, despre care se crede că sunt extrem de numeroase la nivelul întregii galaxii, dar sunt extrem de greu de detectat pentru că nu au strălucire proprie.
„Descoperirea noastră demonstrează că planetele cu masă mică pot fi detectate şi analizate folosind telescoape terestre”, a declarat Andrzej Udalski, co-autor al noului studiu ce prezintă descoperirea. Udalski este cercetător principal în cadrul proiectului Optical Gravitational Lensing Experiment (OGLE).
Până în prezent, astronomii au descoperit şi confirmat peste 4.000 de exoplanete. Majoritatea lor covârşitoare a fost descoperită prin „metodă tranzitului”, care urmăreşte fluctuaţiile produse în strălucirea unor stele atunci când planete trec prin faţa lor, din perspectiva observatorului. Alte exoplanete au fost descoperite prin „metoda velocităţii radiale”, care identifică mişcările stelare induse de atracţia gravitaţională a eventualelor planete aflate pe orbită.
După cum se poate observa, ambele metode de detecţie se bazează pe existenţa unei stele-mamă, deci nu pot fi folosite pentru a identifica planetele care nu fac parte din sisteme stelare. Pentru detectarea acestora, astronomii apelează la efectul de microlentilă gravitaţională - care implică trecerea acestor obiecte prin faţa unor stele aflate în fundalul îndepărtat. Atunci când se produce o astfel de trecere, corpul mai apropiat de observator poate acţiona ca o lentilă gravitaţională, având ca efect devierea şi amplificarea luminii stelare în moduri care-i pot dezvălui masa, dar şi alte caracteristici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau