CERN - Acceleratorul de particule a fost repornit

000000000000000000000 newsalert

Dimensiune font:

| 23-04-2022 16:30

 cern

Acceleratorul de particule Large Hadron Collider (LHC) al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, situat în apropiere de Geneva, a fost repornit vineri după mai mult de trei ani de lucrări destinate să-i sporească puterea şi să deschidă astfel calea către noi descoperiri în domeniul fizicii, informează AFP, potrivit Agerpres.


În această vineri la aproximativ ora 12:00 ''două fascicule de protoni (particule din nucleul atomului, n.red.) au circulat în sensuri opuse de-a lungul inelului cu o lungime de 27 de kilometri'' al LHC, a anunţat CERN într-un comunicat.

Îngropat la o adâncime de 100 de metri sub pământ, la frontiera franco-elveţiană, inelul gigantic a fost oprit din motive tehnice din decembrie 2018 pentru lucrări de mentenanţă şi de îmbunătăţire, în a doua cea mai lungă pauză din istoria sa. Experimentele din cadrul LHC, demarate în 2008, au permis îndeosebi descoperirea revoluţionară a bosonului Higgs, element cheie din structura fundamentală a materiei.

Reluarea activităţii se va realiza progresiv: un număr mic de protoni a circulat pentru moment în cele două fascicule, la 450 de miliarde de electronvolţi (450 de gigaelectronvolţi - GeV), o rată de coliziune redusă, dar care va fi accelerată.

''Coliziunile de mare intensitate şi la o energie ridicată se vor produce în câteva luni'', a precizat Rhodri Jones, şeful departamentului de fascicule de la CERN, care a lăudat repornirea reuşită.

Principiul acceleratorului constă în a face să se ciocnească particule la viteze colosale pentru a genera particule elementare, de dimensiuni infinitezimale.

Pe măsură ce dispozitivul îşi va relua activitatea, cercetătorii vor creşte energia şi intensitatea fasciculelor, pentru a realizat experimente de coliziune la o energie record de 13,6 mii de miliarde de electronvolţi (13,6 teraelectronvolţi - TeV).

Acest lucru va permite ca cei patru detectori principali ai LHC (ALICE, ATLAS, CMS şi LHCb) să primească mai multe coliziuni de particule şi să citească astfel o masă de date mult mai mare.

Fizicienii de la CERN vor putea ''studia bosonul Higgs în cele mai mici detalii'' şi testa mai curând modelul standard al fizicii particulelor, bulversată recent de mai multe experimente.

Dar această nouă fază de explorare vizează în special stabilirea unei fizici noi, mai presus de acest model. Poate odată cu descoperirea unor noi particule cum ar fi particulele supersimetrice: prezise în teorie, dar a căror existenţă nu a fost niciodată demonstrată şi care ar putea vehicula materia neagră, marea necunoscută din Univers. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Călătorii în spaţiu la preţuri accesibile
24/11/2024 15:33

În timp ce fondatorul SpaceX, Elon Musk, ar putea fi hotărat să trăiască intr-o zi pe o altă planetă, directoarea operaţională a companiei spune că intenţionează să menţină lucrurile terestr ...

La ce oră este bine să pornești centrala din casă. Trucul care ne ajută să economisim bani la facturi
21/11/2024 19:08

 Multi romani vor să afle la ce oră este bine să pornesti centrala din casă. Iarna, facturile la gaze, căldură si curent sunt mult mai mari. Iată trucul care ne ajută să economisim bani la facturi ...

Bioplasticul care se dizolvă în apă ar putea combate criza globală a poluării
18/11/2024 11:43

Bioplasticul care se dizolvă in apă ar putea combate criza globală a poluării Într-o perioadă in care plasticul sintetic a poluat aproape fiecare colt al lumii si a apărut in alimente si in corpu ...

Experții confirmă! Care sunt cele mai slabe parole din mediul online: pot fi sparte de hackeri în doar câteva secunde. Utilizatorii români le folosesc foarte des
17/11/2024 11:59

 NordPass, aplicatia de management al parolelor dezvoltată de NordVPN, a publicat recent lista anuală a celor mai slabe parole folosite pe internet, iar rezultatele sunt ingrijorătoare. Printre cele ma ...

Spectacol pe cer. Ploaie de stele căzătoare
15/11/2024 14:34

Luna noiembrie aduce un moment asteptat de pasionatii de astronomie: curentul meteoric al Leonidelor atinge punctul culminant in noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Acesta este momentul ideal pentru a observa &bd ...

Regulă importantă pentru chiriașii și proprietarii de la bloc! Ce trebuie să facă obligatoriu iarna
14/11/2024 11:23

 Regulă importantă pentru chiriasii si proprietarii de la bloc! Multi romani apelează la tot felul de trucuri in prag de iarnă pentru a mai reduce consumul la căldură sau la energie electrică. Locat ...

Anomalie bizară într-o regiune din Canada: acolo poți să slăbești instantaneu. Oamenii de știință caută explicații
12/11/2024 09:39

Stiati că gravitatia nu este aceeasi peste tot pe Pămant? In Golful Hudson din Canada, gravitatia este usor mai slabă decat media globală - o anomalie pe care oamenii de stiintă o studiază incă din anii ...

Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent? Testul simplu
10/11/2024 18:35

  Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent?     Romanii nu sunt printre cei mai mari consumatori de vin din Europa, dar fie si ocazional, sunt ...

VIDEO Descoperirile care schimbă tot ce știam despre Pompei: Cum arătau, de fapt, locuitorii legendarului oraș
10/11/2024 17:23

  Cercetătorii au realizat o descoperire remarcabilă in cadrul unui studiu recent despre victimele eruptiei vulcanice din Pompei, care a avut loc in anul 79 d.Hr, conform CNN.com.     ...

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică
08/11/2024 15:37

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei