Mai aproape de rezolvarea unuia dintre marile mistere ale lumii: Cercetătorii ar fi descoperit cum a fost creat Marele Sfinx din Giza
Dimensiune font:
De-a lungul timpului, oamenii de știință au încercat să afle cum a fost creat Marele Sfinx din Giza. În urma unor experimente, ei au aflat că natura ar fi avut un rol important în proces. Cercetătorii au explicat că monumentul ar fi fost creat prin procese naturale, în timp, iar oamenii i-au dat o formă finală, pentru a arăta cum îl știm în prezent, transmite Sky News.
Marele Sfinx din Giza i-a captivat și uimit pe arheologi timp de mii de ani.
Cercetătorii s-au întrebat dacă Mama Natură a jucat un rol în crearea sa, așa că au derulat un experiment pentru a afla.
„Descoperirile noastre oferă o posibilă origine a Sfinxului, care arată că ar fi fost creat prin eroziune. Experimentele noastre au arătat că, în mod surprinzător, formele asemănătoare Sfinxului pot, de fapt, să provină din materiale erodate”, explică Leif Ristroph, profesor asociat la NYU.
Cercetătorii au luat în calcul posibilitatea ca Marele Sfinx să fi fost „creat” de natură, iar, apoi, oamenii i-au dat o formă clară.
Pentru a face acest lucru, oamenii de știință au luat movile de lut moale cu material mai dur, încorporat în interior, imitând terenul din nord-estul Egiptului, unde se află Marele Sfinx. Apoi au spălat aceste formațiuni cu un jet puternic de apă, pentru a reproduce vântul care l-a sculptat și remodelat pe cel original, ajungând în cele din urmă la o formațiune asemănătoare Sfinxului.
Materialul mai dur sau mai rezistent a devenit „capul” leului și s-au dezvoltat multe alte caracteristici.
„Rezultatele noastre oferă o teorie simplă a originii Sfinxului. Există astfel de forme peste tot în lume și oferă dovezi în plus că această teorie poate fi cea corectă”, au mai explicat cercetătorii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau