Pentagonul avertizează că tot mai multe OZN-uri apar pe cer. Piloţii militari nu pot explica fenomenele
Dimensiune font:
Un "număr tot mai mare" de obiecte neidentificate a fost raportat pe cer în ultimii 20 de ani, a indicat marţi, 17 mai, un responsabil al Pentagonului în faţa congresmenilor americani, fără a ajunge până la a confirma prezenţa vieţii extraterestre.
Pentru prima dată după mai mult de 50 de ani, Congresul SUA a organizat o audiere publică dedicată "fenomenelor aeriene neidentificate".
"De la începutul anilor 2000, am observat un număr tot mai mare de obiecte neautorizate sau neidentificate", a declarat Scott Bray, director adjunct al serviciului de informaţii pentru US Navy.
Responsabilul a atribuit această creştere "eforturilor considerabile" ale armatei americane pentru "a destigmatiza actul de raportare a observărilor" şi progresului tehnologic.
Cu toate acestea, el a spus că nu a detectat nimic "care să sugereze o origine non-terestră" acestor fenomene. Dar nici nu a exclus definitiv această posibilitate.
În iunie 2021, serviciile americane de informaţii americane au afirmat deja într-un raport mult aşteptat că nu există nicio dovadă a existenţei extratereştrilor, recunoscând în acelaşi timp că zeci de fenomene observate de piloţii militari nu pot fi explicate.
Unele ar putea fi explicate prin prezenţa dronelor sau a păsărilor care creează confuzie în sistemele radar ale armatei americane. Altele ar putea proveni din teste de echipamente sau de tehnologii militare efectuate de alte puteri, precum China sau Rusia.
Armata americană şi serviciile de informaţii americane caută în primul rând interesate să determine dacă aceste "fenomene aeriene neidentificate" pot fi legate de ameninţări împotriva Statelor Unite.
"Fenomenele aeriene neidentificate constituie o potenţială ameninţare la adresa securităţii naţionale", a avertizat alesul democrat André Carson, şeful comisiei parlamentare la originea audierii. "Şi trebuie tratate ca atare", a adăugat congresmenul, citat de AFP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau