PERSEIDE 2021. Cea mai spectaculoasă ploaie de meteori poate fi urmărită de azi
Dimensiune font:
Mult așteptata ploaie de meteori Perseide este în plină desfăşurare şi a fost vizibilă şi pe cerul din România în noaptea de 12 spre 13 august, când a avut loc maximul. Fenomenul astronomic va fi vizibil și în noaptea de 13 spre 14 august ).
Astronomii de la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu” afirmă că perioadă de observare a ploii de meteori este una foarte bună.
În 2021, apogeul Perseidelor are loc când Luna este în faza mică și va apune la ora 23, astfel că cerul va fi destul de întunecat pentru a putea vedea bine ploaia de meteori.
Cum curentul de meteori este cel mai bogat în privinţa numărului, roiul Perseidelor lansează chiar și 150 de meteori pe oră, care au fiecare o viteză de circa 59 km/s.
Pentru a observa cât mai multe aceste stele căzătoare ce par că vin din constelaţia Perseus trebuie să vă aflați în locuri cu cer curat (de la ţară sau de la munte), departe de luminile parazite, cum sunt cele din oraşe. Nu aveți nevoie de niciun instrument astronomic, doar ochiul liber adaptat la lumina scăzută a nopţii. De obicei, ochiul uman are nevoie de 30 de minute pentru a se adapta întunericului.
Cum se produc Perseidele
Fenomenul se produce deoarece în această perioadă Pământul trece prin coada cometei 109P/Swift-Tuttle. Cometa este considerată cel mai mare obiect, cunoscut, ce trece repetat pe lângă Pământ, nucleul său având o lăţime de 26 de kilometri.
Obiectul a mai trecut pe lângă Pământ, în timpul orbitei sale în jurul Soarelui din 1992, iar următoarea întâlnire va avea loc în 2126.
Potrivit astronomilor, orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu), în partea de nord-est a cerului, este o „perseidă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau