Roverul indian confirmă prezenţa sulfului în apropiere de Polul Sud al Lunii
Dimensiune font:
Robotul mobil indian din cadrul misiunii Chandrayaan-3 a confirmat prezenţa sulfului la suprafaţa Polului Sud al Lunii unde a fost plasat la data de 23 august, a anunţat agenţia spaţială indiană. „Instrumentul de spectrometrie cu plasmă indusă de laser, aflat la bordul navei spaţiale Chandrayaan-3, a realizat primele sale măsurători ale compoziţiei elementare de la suprafaţa Lunii, în apropiere de Polul Sud”, a declarat Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO).
„Aceste măsurători in situ confirmă fără ambiguitate prezenţa sulfului în regiune, lucru ce nu a fost posibil cu instrumentele de la bordul sateliţilor”, se precizează în comunicat.
Totodată, a fost confirmată prezenţa aluminiului, a calciului, fierului, cromului şi titanului pe suprafaţa selenară, potrivit ISRO.
Alte măsurători au indicat, de asemenea, prezenţa manganului, a siliciului şi a oxigenului.
Robotul mobil cu şase roţi, denumit Pragyan („înţelepciune” în sanscrită), va cerceta această zonă deocamdată insuficient cartografiată şi va transmite imagini şi date ştiinţifice pe parcursul celor două săptămâni ale misiunii.
La data de 23 august, India a devenit prima ţară care a plasat o sondă pe Lună, lângă Polul Sud al acesteia, o zonă neexplorată, alăturându-se astfel clubului foarte select al statelor care au reuşit o aselenizare controlată pe satelitul natural al Pământului.
Înaintea Indiei, doar Statele Unite, URSS şi China reuşiseră o asemenea operaţiune.
Cu câteva zile înainte de aselenizarea sondei Chandrayaan-3 la Polul Sud al Lunii, sonda Luna-25 a Rusiei s-a prăbuşit în aceeaşi regiune.
În 2014, India a devenit prima ţară asiatică ce a pus pe orbită un satelit în jurul planetei Marte.
India intenţionează să lanseze o misiune cu echipaj uman cu durata de trei zile în jurul Pământului până anul viitor.
De asemenea, India are în plan o misiune comună cu Japonia pentru trimiterea unei sonde pe Lună până în 2025, precum şi o misiune pe Venus, în următorii doi ani.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau