'Ucigașul tăcut' din Marea Neagră: Curenții rip sunt un mare pericol pentru toți turiștii
Dimensiune font:
În Marea Neagră, pericole există și atunci când apa este liniștită, fără valuri, din cauza curenților rip. Acești curenți ucid în fiecare an peste 30 de oameni și au făcut victime chiar și în acest sezon.
Atunci când în mare sau în ocean sunt valuri, acestea se sparg la țărm, iar apa se retrage uneori către larg printr-un canal central. Acesta este curentul rip – un curent de suprafață, îngust, foarte puternic, care se formează chiar și când apa ajunge doar până la brâu.
„Aceste plaje ascud un pericol care este reprezentat de curenții rip. Aceștia reprezintă niște curenți de apă care sunt orientați către largul mării din zona de plajă. Sunt aproximativ perpendiculari pe plajă și trag persoanele la suprafața apei către larg”, explică specialiștii.
Cum se formează ”curenții rip”
Curenții rip se formează perpendicular cu plaja, pot avea între 10 și 20 de metri lățime și se pot îndepărta până la 800 de metri către larg (în România, până la 150 de metri). Apar deseori în zonele mai joase sau în dunele nisipoase aflate pe fundul apei, dar și lângă structurile rigide, ca digurile.
Viteza lor medie este de 0,5 metri pe secundă, dar ating adesea chiar și trei metri pe secundă – mult mai rapid decât un înotător olimpic. Puterea și viteza unui curent rip sunt cu atât mai mari, cu cât valurile sunt mai înalte și mai intense.
Numele acestor curenți provine de la verbul englezesc „to rip” – a rupe violent și rapid, făcând referire la faptul că ei împart în două modelul general de spargere a valurilor, creând un fel de breșă în cadrul acestora.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau