WhatsApp a depășit două miliarde de utilizatori
Dimensiune font:
Aplicația de mesagerie WhatsApp a anunțat că a trecut de două milioane de utilizatori la nivel mondial.
WhatsApp, aplicaţia de mesagerie criptată deţinută de Facebook, a anunţat miercuri că are în prezent peste două miliarde de utilizatori la nivel mondial şi şi-a exprimat ''hotărârea'' de a proteja comunicaţiile private ale acestora, relatează AFP, scrie Agerpres.
''Suntem încântaţi să anunţăm că WhatsApp are în prezent peste două miliarde de utilizatori la nivel mondial'', a afirmat grupul într-o postare, subliniind importanţa protejării conversaţiilor, a fotografiilor, videoclipurilor şi a altor date personale ale utilizatorilor săi.
''Ştim că pe măsură ce ne conectăm mai mult, cu atât mai mult trebuie să protejăm datele. În condiţiile în care petrecem din ce în ce mai mult timp online, protejarea conversaţiilor noastre este mai importantă ca oricând'', a mai spus grupul.
Mesaje securizate și criptate
WhatsApp dă asigurări că fiecare mesaj trimis este ''securizat'' printr-o ''criptare puternică'', care protejează informaţiile de hackeri şi răufăcători.
Cu toate acestea, WhatsApp a anunţat în octombrie anul trecut că a depus plângere penală împotriva NSO Group, o firmă israeliană specializată în supraveghere cibernetică acuzată că a folosit serviciul de mesagerie pentru a spiona mai mult de 100 de jurnalişti şi de activişti în domeniul drepturilor omului.
''După luni de anchetă, putem spune cine a condus atacul'', a declarat Will Cathcart, directorul WhatsApp, pentru cotidianul Washington Post.
Un nou tip de atac cibernetic
Potrivit WhatsApp, cu câteva luni înainte, în aprilie-mai, a fost detectat un tip nou de atac cibernetic foarte sofisticat care a exploatat o vulnerabilitate în funcţia de apeluri video a aplicaţiei. Atunci când un telefon vizat sună, atacatorul transmite în mod secret un virus pentru a infecta telefonul cu un program-spion, a explicat Cathcart.
''Astăzi, rămânem la fel de hotărâţi ca atunci când am început, să ajutăm să conectăm lumea şi să protejăm comunicarea personală a două miliarde de utilizatori la nivel mondial'', a afirmat serviciul de mesagerie în mesajul său postat miercuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau