11 octombrie, Ziua internațională a fetelor
Dimensiune font:
La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internaţională a fetelor. Această zi are drept scop recunoaşterea drepturilor şi a problemelor cu care se confruntă fetele din întreaga lume şi subliniază inegalităţile de gen şi diversele forme de discriminare şi abuz suferite de tinere.
La nivel mondial, aproape 1 din 4 fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani nu este angajată, nu a primit educaţie sau formare, comparativ cu 1 din 10 băieţi de aceeaşi vârstă. Până în 2021, aproximativ 435 de milioane de femei şi fete vor trăi cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi, inclusiv 47 de milioane împinse în sărăcie ca urmare a COVID-19. De asemenea, 1 din 3 femei din întreaga lume a suferit violenţă fizică sau sexuală. Datele emergente arată că, de la izbucnirea COVID-19, violenţa împotriva femeilor şi fetelor (VAWG) şi, în special violenţa domestică, s-a intensificat. Cel puţin 60% din ţări încă discriminează drepturile fiicelor de a moşteni bunuri funciare şi non-funciare, fie prin lege, fie prin practică, potrivit www.un.org.
Adolescentele au dreptul la siguranţă, educaţie, sănătate, nu doar în timpul anilor de formare, ci şi în etapa următoare, cea a maturizării. Dacă sunt susţinute în mod eficient în anii adolescenţei, fetele dobândesc potenţialul de a schimba lumea atât în perioada adolescenţei, cât şi în cea a maturităţii, ca viitoare mame, mentori sau lideri politici.
O astfel de "investiţie" promite un viitor mai bun, în care jumătatea feminină este un partener egal în rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice, de conflicte politice, de creşterea economică, de prevenirea bolilor etc. Deşi în ultimii ani s-au făcut progrese în domeniu, acestea trebuie continuate. În ultimii ani, comunitatea globală a înregistrat progrese semnificative în îmbunătăţirea vieţii fetelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau