Ambulanțier înjunghiat de un pacient de 78 de ani pe care îl transporta acasă
Dimensiune font:
Un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen de pacientul de 78 de ani pe care îl transporta, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ, Mihai Polinschi.
Potrivit acestuia, agresiunea s-a produs când pacientul, aflat pe targă, a fost predat de către echipajul ambulanţei la căminul de bătrâni în care era internat.
Ambulanţierul este internat în spital.
„Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit. Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post operatorie şi este diagnosticat cu demenţă", a spus Mihai Polinschi.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal şi continuă cercetările pentru aflarea împrejurărilor în care s-a produs agresiune
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau