Donații cu cardul la o biserică din Cluj
Dimensiune font:
O postare video publicată pe rețelele de socializare a stârnit reacții care mai de care mai comice. Este vorba despre o biserică din municipiul Cluj-Napoca ce are o cutie a milei digitală care acceptă donații cu cardul. Din aceste considerente, orice credincios care nu are cash, poate dona printr-un terminal POS. Jurnaliștii de la monitorulcj.ro arată că Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” se află centrul orașului Cluj-Napoca.
Clipul a împărţit internetul în două pentru că o parte dintre oameni consideră că este exagerat gestul oficialilor de la biserică făcând și numeroase glume pe tema asta. O altă parte dintre internauţi consideră că este binevenit gestul preoţilor de la biserică în contextul în care în Occident această practică este una uzuală.
Sursa citată arată că aceeași biserică a avut parte de un moment nefericit în vara acestui an în momentul în care mai multe persoane au pătruns în interiorul lăcaşului de cult și au sustras cutia milei. Hoţii nu s-au oprit doar la sustragerea cutiei milei, ci în încercarea de a ajunge la o altă cutie, au vandalizat o parte din interiorul bisericii.
Concret, aceștia au spart unul dintre vitraliile de sub turn, iar ulterior, un geam al bisericii a fost și el spart. În încheiere, pare că Biserica începe să capete aspecte noi, digitale în contextul în care poți face donații cu cardul bancar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau