DRAMATIC! Un pompier din SUA și-a găsit copiii arși într-un incendiu la care a fost chemat să dea ajutor
Dimensiune font:
Trei copii şi şapte adulţi au murit într-un incendiu izbucnit la o casă în statul american Pennsylvania, iar un pompier chemat la faţa locului a constatat că victimele erau propria sa familie, informează BBC. Poliţia din Pennsylvania a confirmat numele a şase dintre victime, dar nu a identificat pe cei mai mici copii, de cinci, şase şi şapte ani.
A fost deschisă o anchetă penală pentru a stabili cauza incendiului, care s-ar fi declanşat pe terasa casei. Harold Baker, un pompier al companiei de pompieri voluntari Nescopeck, a declarat agenţiei de presă Associated Press că cei morţi sunt fiul, fiica, socrul, cumnatul, cumnata, trei nepoţi şi alte două rude. El a spus că cei trei copii care au murit - doi băieţi şi o fată - nu locuiau în casă şi erau în vizită pentru activităţi pe timpul verii. Poliţia de stat a identificat până acum victimele ca fiind Dale Baker, 19 ani, Star Baker, 22 ani, David Daubert Sr, 79 ani, Shannon Daubert, 42 ani, Laura Daubert, 47 ani şi Marian Slusser, 54 ani.
Harold Baker a spus că fiul său, Dale, i-a urmat paşii intrând în serviciul de pompieri. Poliţia susţine că trupurile au fost recuperate din clădirea distrusă cu ajutorul câinilor poliţişti. Trei adulţi au reuşit să scape în siguranţă, potrivit unui raport al poliţiei. Incendiul a izbucnit în comunitatea rurală Nescopeck, la 95 mile (150 km) nord-vest de Philadelphia, în jurul orei 02:30, ora locală (06:30 GMT). "Pompierii au făcut mari eforturi pentru a intra în casă din spate, dar au fost împinşi înapoi din cauza flăcărilor extinse şi a căldurii”, a declarat vineri, locotenentul Derek Felsman, de la poliţia de stat din Pennsylvania. Baker a declarat pentru ziarul Citizens' Voice din oraşul Wilkes-Barre: "Când am făcut colţul aici, pe Dewey [Street], am ştiut imediat ce casă este doar privind în josul străzii. Eram pe prima maşină, iar când am oprit, peste tot ardea. Copiii care erau acolo şi cei doi copii ai mei îşi vizitau mătuşa şi unchiul, care deţineau casa. Au venit să facă baie în piscină şi să se distreze".
Guvernatorul Tom Wolf a scris pe Twitter că are "sufletul zdrobit" de această tragedie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau