La Londra a început Săptămâna Modei. Evenimentul este dedicat memoriei creatoarei Vivienne Westwood
Dimensiune font:
Săptămâna Modei de la Londra, care a debutat vineri şi se va întinde pe durata a cinci zile, este dedicată de organizatori regretatei creatoare de modă Vivienne Westwood, care a murit în decembrie, informează Reuters.
Timp de cinci zile, defilări şi prezentări vor fi puse în scenă în diferite locuri din Londra, al doilea oraş care va deveni capitala mondială a modei după evenimentul similar desfăşurat în New York.
Westwood, care a murit la vârsta de 81 de ani, a fost una dintre cele mai prestigioase creatoare de modă britanice, cunoscută pentru creaţiile sale neconvenţionale. A devenit celebră după ce a creat ţinute pentru membrii trupei Sex Pistols, iar numele ei a devenit sinonim cu scena punk rock a anilor 1970.
O activistă înfocată, Vivienne Westwood îşi făcea simţite convingerile - lupta împotriva schimbărilor climatice şi a poluării, precum şi susţinerea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange - în cadrul prezentărilor ei de modă.
''Ea a reprezentat un moment genial la intersecţia dintre specificul britanic şi modă. Era o activistă. Şi-a folosit celebritatea pentru a vorbi despre schimbări climatice, drepturi civile şi libertatea de exprimare. Este simbolul industriei noastre extraordinare'', a declarat preşedintele British Fashion Council (BFC), David Pemsel, pentru publicaţia London Evening Standard.
''Este nimerit şi adecvat să-i dedicăm ei întreaga săptămână. Trebuie să-i celebrăm contribuţia extraordinară şi unică'', a completat el.
Joi, numeroase celebrităţi, modele şi editori de modă au participat la un serviciu religios dedicat lui Westwood la Southwark Cathedral din Londra.
''A stabilit nişte standarde foarte înalte şi era plăcut să lucrezi cu ea'', a declarat pentru Reuters designerul Paul Costelloe, a cărui defilare a avut loc vineri dimineaţă.
Cea mai recentă colecţie a lui Costelloe, inspirată din romanul ''Ulysses'', al lui James Joyce, a etalat ţinute elegante din tricotaje în nuanţe de maro, gri şi verde, precum şi rochii decorate cu imprimeuri florale în tente aurii şi roz.
Designerul în vârstă de 77 de ani a spus că seria de creaţii reflectă ''coasta vestică a Irlandei - foarte romantică, foarte delicată, foarte bogată din punct de vedere coloristic''.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau