Lady Gaga, în dispută cu echipa lui Trump, pe Twitter, pe tema fracturării hidraulice
Dimensiune font:
Starul american pop Lady Gaga s-a angajat în weekend într-o dispută, pe Twitter, cu echipa de campanie a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, pe tema convingerilor sale împotriva fracturării hidraulice (fracking), relatează AFP.
Adversarul democrat al lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de marţi, fostul vicepreşedinte american Joe Biden a anunţat că Lady Gaga participă împreună cu el, luni, la un miting electoral ”drive in” la Pittsburgh, în Pennsylvania, un stat crucial în cucerirea fotoliului de la Casa Albă.
Echipa de campanie a lui Trump a reacţionat imediat. „Nimic nu expune mai mult dispreţul lui Joe Biden faţă de muncitorii din Pennsylvania decât să îşi facă campanie împreună cu activista anti-fracking Lady Gaga”, a denunţat, pe Twitter, Tim Murtaugh, însărcinat cu comunicarea echipei Trump.
„Acest efort disperat de a reanima entuziasmul faţă de terna sa candidatură este o palmă dată celor 600.000 de locuitori ai Pennsylvaniei care muncesc în industria fracking”, apreciază Tim Murtaugh, care subliniază că Joe Biden „a promis în mai multe rânduri activiştilor de stânga” să pună capăt fracturării hidraulice în cazul în care este ales preşedinte.
Frackingul constă în extragerea petrolului şi gazelor naturale din straturi stâncoase aflate la mare adâncime prin injectarea în acestea a unor produse chimice. Această tehnică a transformat Statele Unite, către 2014, în cel mai mare producător mondial de petrol şi gaze naturale. Însă consecinţele asupra mediului ale acestei fracturări hidraulice sunt importante.
După ce a făcut în timpul campaniei declaraţii categorice cu privire la o viitoare interdicţie a frackingului, Joe Biden a declarat ultima oară că preconizează, dacă este ales, să interzică noi operaţiuni de fracking pe terenuri publice şi să îndrepte Statele Unite către energia regenerabilă, însă a subliniat că nu va interzice frackingul. Subiectul a fost unul dintre punctele fierbinţi ale celei de a doua dezbateri între Donald Trump şi Joe Biden.
Lady Gaga, al cărei angajament anti-fracking este cunoscut, le-a răspuns lui Tim Murtaugh şi lui Donald Trump pe Twitter: ”HEI, TIM, HEI, @realDonaldTrump, SUNT ATÂT DE FERICITĂ. SUNT MULŢUMITĂ SĂ TRĂIESC FĂRĂ SĂ PLĂTESC CHIRIE în CAPUL vostru”. Starul a ataşat mesajului o copie a unui comunicat al lui Tim Murtaugh, înţesat de etichete animate care proclamă ”LOL” şi ”Votaţi cu Biden”.
Tim Murtaugh i-a mulţumit, atunci, în mod ironic lui Lady Gaga că i-a împărtăşit comunicatul celor 82 de milioane de abonaţi ai săi. ”Sper că mulţi oameni din Pennsylvania vor vedea asta”, a adăugat el. Potrivit unei medii a sondajelor realizată de site-ul RealClearPolitics cu două zile înainte de alegeri, Joe Biden îl devansează pe Donald Trumpcu 4,3 puncte procentuale în Pennsylvania.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau