Nu le închideţi ușa străinilor și migranţilor, spune papa Francisc în Ungaria
Dimensiune font:
Papa Francisc a prezidat duminică la Budapesta o liturghie în aer liber prilej cu care i-a îndemnat pe unguri să nu le închidă uşile migranţilor şi celor care sunt ''străini sau diferiţi'', un îndemn care contrastează cu politicile antiimigraţioniste ale prim-ministrului naţionalist Viktor Orban, informează Reuters.
Peste 50.000 de persoane s-au reunit în piaţa din spatele clădirii emblematice în stil neogotic care adăposteşte Parlamentul ungar, un simbol al capitalei de pe malurile Dunării, pentru a-l vedea pe papa Francisc, aflat în ultima zi a vizitei sale apostolice în această ţară.
Suveranul pontif a continuat o temă pe care a început-o vineri, în prima zi a vizitei sale, când a avertizat împotriva pericolelor naţionalismului în creştere în Europa, avertisment pe care l-a pus în context biblic şi a spus că uşile închise sunt dureroase şi o practică contrară învăţăturilor lui Isus.
Orban, care a asistat la Liturghie, se consideră un protector al valorilor creştine. El susţine că nu va permite ca Ungaria să se transforme într-o ''ţară de imigranţi'', aşa cum au devenit, în opinia sa, alte ţări din Europa, de nerecunoscut pentru cetăţenii ei.
În omilia sa, papa Francisc în vârstă de 86 de ani a spus că dacă ungurii doresc să-l urmeze pe Isus, trebuie să evite ''uşile închise ale individualismului în sânul unei societăţi tot mai izolate; uşile închise ale indiferenţei faţă de cei defavorizaţi şi faţă de cei în suferinţă; uşile pe care le închidem celor care sunt străini sau diferiţi de noi, în faţa migranţilor şi a săracilor''.
Papa Francisc crede că migranţii care fug din calea sărăciei ar trebui primiţi şi integraţi întrucât pot îmbogăţi cultural ţările-gazdă şi spori populaţia în declin a Europei. Suveranul pontif crede că statele au dreptul de a-şi proteja graniţele, iar migranţii ar trebui repartizaţi pe tot teritoriul Uniunii Europene.
Guvernul Orban a construit un gard metalic la graniţa cu Serbia pentru a împiedica intrarea migranţilor.
În omilia sa, papa Francisc a vorbit şi împotriva uşilor ''închise lumii''.
Peter Szoke, liderul filialei ungare a comunităţii Sant' Egidio, care a asistat la liturghie, salută recomandarea papei.
''E o mare tentaţie să vorbim doar din punctul nostru de vedere, să vedem totul doar din perspectiva noastră, doar a realităţii noastre, însă există şi alte realităţi - realităţile celor săraci, realităţile altor naţiuni, realităţile războiului, ale nedreptăţilor'', a spus el.
În omilia de duminică, papa Francisc foloseşte pentru a doua oară un context religios pentru a argumenta un punct de vedere. Vineri, suveranul pontif a menţionat spusele referitoare la primirea străinilor ale Sfântului Ştefan, fondatorul Ungariei creştine în secolul al XI-lea.
În discursul său tradiţional de după liturghie adresat mulţimii, papa Francisc a menţionat războiul din Ucraina şi s-a rugat Fecioarei Maria pentru a proteja atât poporul ucrainean, cât şi pe cel rus.
''Insuflă în inimile oamenilor şi ai liderilor lor dorinţa de a construi pace şi de a oferi generaţiilor tinere un viitor plin de speranţă, nu război, un viitor plin de leagăne, nu de morminte, o lume de fraţi şi surori, nu de ziduri'', a spus el.
Călătoria apostolică de trei zile este prima după ce a fost spitalizat pentru bronşită în luna martie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau