Poliţist din Austria, amendat cu 6000 de euro din cauza găluștelor lui Hitler. Le-a fotografiat și le-a postat pe Facebook
Dimensiune font:
Un agent de poliţie din Austria a primit o amendă de 6000 de euro, din cauza unei fotografii distribuite pe Facebook.
În fotografie se regăseşte o populară mâncare austriacă ce i-a adus o condamnare în virtutea Legii de prohibiţie a nazismului, întrucât ouăle şi găluştele prăjite în tigaie sunt considerate preparatul preferat al lui Hitler. Postarea a fost făcută chiar de ziua lui Adolf Hitler, pe 20 aprilie 2020.
Tribunalul Regional din Burgenland a decis o pedeapsă de închisoare cu suspendare de 10 luni şi o amendă de 6.300 de euro, luni. Sentinţa poate fi contestată în apel, scrie romaniatv.net.
Poliţistul se apără
În faţa juraţilor, poliţistul, născut în 1978, a declarat că a distribuit acea fotografie din pură întâmplare pe 20 aprilie. El a negat orice afiliere cu nazismul. După incident, poliţistul a fost suspendat temporar. Totodată, el a demisionat din Partidul Libertăţii din Austria (FPO), o formaţiune de extrema dreaptă.
Legea austriacă de prohibiţie a nazismului este definită în termeni riguroşi. Ea incriminează nu doar înfiinţarea şi sprijinirea grupărilor neo-naziste, precum şi propaganda specifică şi infracţiunile violente, ci include şi un paragraf care interzice anumite activităţi naziste nespecificate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau