Rapperul Snoop Dogg, acuzat de viol la Los Angeles
Dimensiune font:
O femeie a depus plângere pentru viol la Los Angeles contra rapperului Snoop Dogg, pe care îl acuză că a agresat-o în 2013, la o audiţie, informează AFP.
Plângerea, depusă miercuri în civil la un tribunal federal, îl vizează şi pe Bishop Don „Magic” Juan, pe numele adevărat Donald Campbell şi prezentat drept „consilier spiritual” al lui Snoop Dogg, pe numele adevărat Calvin Cordozar Broadus Jr.
Potrivit declaraţiei reclamantei, care a cerut să nu-i fie dezvăluit numele, ea era în acea perioadă dansatoare şi a apărut pe scenă alături de artist şi de alţi rapperi.
După o seară la studioul lui Snoop Dogg în mai 2013, Campbell s-a oferit să o conducă acasă, dar în realitate a condus-o la el acasă unde, „extenuată, ea a adormit”. Reclamanta îl acuză pe Campbell că a agresat-o sexual dimineaţa, înainte de a o conduce din nou la studioul lui Snoop Dogg pentru o audiţie.
În ciuda contextului, ea a spus că a acceptat „în speranţa de a avansa în carieră”. Ajunsă la studio, ea s-a simţit rău şi a mers la baie. Femeia afirmă că Snoop Dogg a profitat pentru a deschide uşa toaletei unde a constrâns-o să facă sex oral. A abandonat-o acolo „umilită, îngrozită şi panicată”, potrivit plângerii. Ea cere daune care nu au fost precizate.
Rapperul, considerat drept unul dintre cei mai bogaţi din Statele Unite, face parte dintre starurile hip-hop care vor cânta duminică, la Los Angeles, la finala campionatului de fotbal american, unul dintre cele mai urmărite evenimente ale anului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau