Richard Gere cere Congresului SUA sprijin pentru Tibet
Dimensiune font:
Actorul american Richard Gere şi-a exprimat marţi indignarea faţă de "cruzimea" politicilor Chinei în Tibet, în timp ce Congresul SUA dezbate modalităţi de a exercita presiuni asupra Beijingului cu privire la presupusele încălcări ale drepturilor omului în această provincie, informează AFP.
Depunând mărturie în faţa unei comisii parlamentare, starul din "Pretty Woman" a acuzat autorităţile chineze că separă familiile tibetane, le interzice limba şi le distruge siturile religioase.
Richard Gere, care a apărat deja de mai multe ori cauza Tibetului în Congresul SUA, a acuzat China de "cruzime, violenţă colectivă şi persecuţie" împotriva tibetanilor.
El a declarat că tibetanii sunt oprimaţi de un "sistem de supraveghere omniprezent".
Tibetul este condus cu o mână de fier de China din anii 1950. Mulţi tibetani aflaţi în exil acuză China de represiune şi de tortură şi susţin că aceasta încearcă să le distrugă cultura.
Circa un milion de copii tibetani au fost separaţi de familiile lor şi asimilaţi cu forţa în internate, au denunţat în februarie trei raportori speciali ai ONU.
Richard Gere a făcut apel la SUA şi la aliaţii săi să "vorbească pe o singură voce" pentru a îndemna Beijingul să reia negocierile pentru "autonomia" tibetanilor.
Actorul i-a îndemnat pe aleşii americani să voteze o lege care să sublinieze sprijinul SUA pentru poporul tibetan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau