Sex pe mâncare și haine, la parohia din Videle. Cine era băiatul abuzat de preotul Marin

Dimensiune font:

| 28-04-2021 08:41


Părintele Marin de la Videle a fost reținut după ce ar fi exploatat sexual un băiat în vârstă de 16 ani.

Preotul prins în flagrant, luni seară, în tip ce făcea sex cu adolescent dintr-un centru de plasament, îi promisese minorului că, dacă „este cuminte”, îl va duce într-o vacanță exotică. Părintele Marin de la Videle, așa cum este cunoscut în rândul enoriașilor, îl cunoscuse pe băiat, în calitate de preot, încă de când acesta era mic, însă ar fi început să-l exploateze sexual numai după ce a împlinit vârsta de 14 ani. Legat de acuzațiile care i se aduc, preotul a refuzat să dea declarații în fața anchetatorilor.

Pe numele său adevărat Marian Ene, părintele Marin a oficiat, o viață întreagă, într-o biserică din Videle, județul Teleorman. Acesta era vizitat de sute de credincioși, între care și persoane publice, care fie îl aleseseră ca duhovnic, fie îi cereau să le ghicească viitorul. Și asta, pentru că părintele Marin era un ghicitor cunoscut, care „deschidea cartea” contra unor sume care, potrivit unor surse din mediul bisericesc, ajungeau și la 3.000 de lei.

Primul scandal legat de numele acestuia a izbucnit la începutul anului, când a reclamat la Secția 24 că este șantajat de mai mulți bărbați, cu o filmare compromițătoare, din care reieșea că întreține relații sexuale cu aceștia. Întrebat de oficialii Bisericii Ortodoxe despre conținutul imaginilor respective, părintele Marin a răspuns că sunt niște simple trucaje și a promis că își va dovedi nevinovăția cu ajutorul unui expert. Totuși, reprezentanții Arhiepiscopiei Alexandriei și Teleormanului au decis ca, până atunci, Marian Ene să fie suspendat, iar locul lui, la parohia din cartierul Fotăchești, să fie luat de fiul său, considerat un preot cu har.


Tot în acea perioadă, judiciariștii Secției 24 au înregistrat un denunț conform căruia părintele respectiv ar întreține relații sexuale cu un minor cazat în Centrul de Plasament „Pinocchio”, din sectorul 1. Timp de aproape patru luni, anchetatorii au făcut tot ce le-a stat în putiință pentru a dovedi cele afirmare de denunțător și pentru concretizarea anchetei cu o prindere în flagrant. După sute de ore de muncă, polițiștii au stabilit că Marian Ene se întâlnește cu un adolescent în vârstă de 16 ani, care fuge din centrul de plasament pentru a se întâlni cu părintele într-un apartament deținut de acesta în Capitală.

Luni, cei doi au fost surprinși în flagrant și aduși la sediul secției de poliție pentru audieri. Potrivit unor surse judiciare, preotul a refuzat să dea declarații, însă, anchetatorii au stabilt că acesta profitase de situația grea a minorului, care provine dintr-o familie foarte săracă.

Marian Ene îl cunoscuse pe băiat încă de încă de când era copil, iar după ce a împlinit 14 ani a reușit să-l determine să întrețină relații sexuale cu el. În schimb, îi dăsea de mâncare, îi cumpăra haine și îi dădea bani de cheltuială. În plus, în ultima perioadă, l-ar fi convins că vor pleca, împreună, într-o vacanță exotică.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți seară a fost scos din arest și prezentat magistraților Judecătoriei Sectorului 5, cu propunere de arestare preventivă.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
O femeie a murit din cauza bombelor armatei române
29/04/2025 17:45

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc in această după-amiază in incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov. Ministerul Apărării anuntă că o fe ...

CRIMĂ la Oradea! O femeie a fost legată de șinele de tren
28/04/2025 07:32

O crimă socantă a avut loc in noaptea de sambătă spre duminică, in Oradea. Un bărbat este acuzat că a fortat o femeie să rămană pe liniile de cale ferată pană cand aceasta a fost lovită mortal de t ...

Scandal în Franța: fiica premierului dezvăluie că a fost victima violențelor unui preot, în tabăra unei școli catolice aflate în centrul acuzațiilor de abuz și viol
23/04/2025 13:05

 Hélène Perlant a mărturisit că a fost victima violentelor fizice in urmă cu mai multe decenii in tabăra de vară a congregatiei Notre-Dame-de-Bétharram. Sute de victime ale abuzur ...

FOTO-Singura femeie pe care Papa Francisc a iubit-o! Povestea este mai tare ca un film!
22/04/2025 12:19

Papa Francisc a fost un om al simplitătii, al iubirii si al credintei neclintite. Lumea il plange pe cel care a fost considerat cel mai apropiat de sufletul oamenilor dintre toti Suveranii Pontifi. Putini sunt ...

Salarii majorate cu 25% pentru grefierii din Miercurea Ciuc. Decizia instanței deschide calea pentru mii de procese în Justiție
22/04/2025 12:02

Un grup de 23 de grefieri si fosti grefieri de la Judecătoria Miercurea Ciuc a obtinut o victorie importantă in instantă, după ce Tribunalul Covasna a decis recalcularea salariilor acestora, aplicand un ind ...

Unul dintre cele mai iubite lăcașuri de cult a luat foc. Arde Mănăstirea Ghighiu!
21/04/2025 14:53

Un incendiu a izbucnit, luni dimineată, la o chilie a mănăstirii Ghighiu, focul fiind stins rapid de către un echipaj de jandarmi aflat in patrulare in zonă. Potrivit datelor comunicate de Gruparea de Jan ...

Schimbare majoră la SGR. Dispare garanția de 50 de bani
20/04/2025 13:21

Această schimbare care va fi făcută la SGR vizează in primul rand garantia de 50 de bani. Totodată, există si alte noutăti pe care romanii trebuie să le ia la cunostintă. Cand vor fi implementate si de ...

VIDEO. Roboții chinezi au alergat împotriva oamenilor în primul semimaraton umanoid din lume. Câștigătorul s-a impus la distanță mare
19/04/2025 11:16

   Peste 20 de roboti cu două picioare au concurat sambătă in China la primul semimaraton umanoid din lume si, desi impresionanti din punct de vedere tehnologic, au fost departe de a-i intrece pe ...

Soții virtuale, noua realitate emoțională. Bărbați singuri își caută refugiul în inteligența artificială
17/04/2025 22:54

Într-o lume in care singurătatea afectează tot mai multe persoane, iar interactiunile umane reale par din ce in ce mai greu de gestionat, inteligenta artificială oferă o alternativă surprinzătoare: ...

Un tânăr a fugit cu soacra lui chiar înainte de nuntă. Logodnica înșelată a depus o plângere la Poliție
14/04/2025 14:01

 O tanără si-a reclamat la Politie mama si logodnicul după ce acestia au fugit impreună cu 9 zile inainte de nuntă. Se pare că cei doi au furat si toate economiile familiei, bijuterii si alte bunuri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei