Un adolescent de 17 ani a fost bătut atroce de un taximetrist și lăsat lat pe trotuar
Dimensiune font:
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost agresat duminică, 13 februarie, de un taximetrist, după ce a călătorit de la Caracal la Craiova, iar la destinaţie a refuzat să achite cursa.
Momentul a fost filmat de un martor și distribuit pe internet.
Victima a refuzat transportul la spital şi nici nu a dorit să depună plângere.
Potrivit Poliţiei Judeţene Dolj, poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Craiova au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Caracal din municipiul Craiova, o persoană este agresată de către un taximetrist.
Poliţiştii au identificat persoana vătămată ca fiind un tânăr de 17 ani, din Caracal, judeţul Olt. Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul s-ar fi deplasat din Caracal în municipiul Craiova cu un taxi, iar la destinaţie, întrucât nu ar fi achitat contravaloarea cursei, ar fi fost lovit cu un obiect contondent peste picioare.
Adolescentul a refuzat să primească îngrijiri medicale de la echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului sau să fie dus la spital. De asemenea, el nu a dorit să facă sesizare scrisă cu privire la cele întâmplate.
Poliţiştii fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi continuă cercetările pentru identificarea agresorului şi stabilirea cu exactitatea a ceea ce s-a întâmplat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau