Un campion la mers pe sârmă a traversat strâmtoarea Messina
Dimensiune font:
Triplul campion mondial la mers pe sârmă, sau slacklining, Jaan Roose din Estonia a reuşit să traverseze Strâmtoarea Messina, situată în Italia. Din păcate, recordul lui nu a putut fi omologat.
Sportivul de la Red Bull a pornit de la debarcaderul Santa Trada din Villa San Giovanni, pe partea calabreză a strâmtorii, pe o sârmă aflată la o înălţime de 250 de metri, în drumul său spre o tentativă nemaiîncercată: traversarea Strâmtorii Messina, cu cei 3.600 de metri ai săi, pe o coardă de slacklining de 1,9 centimetri lăţime.
Roose, care a primit la sosire o "grantita", o specialitate siciliană, s-a declarat "foarte mulţumit de ispravă'".
Cu toate acestea, reuşita lui Roose nu poate fi înregistrată în Guinness World Records pentru că a căzut cu aproximativ 80 de metri înainte de linia de sosire, chiar dacă s-a urcat din nou pe coarda de care era ancorat şi de a termina cu bine traversarea.
Precedentul record era de doar 800 de metri, însă reuşita lui Roose, care a străbătut întreaga distanţă de 3.600 de metri, nu poate fi omologată deoarece, potrivit regulilor, o traversare trebuie realizată fără greşeli.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau